Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:40 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UNPR participă la a patra ediţie a Forumului la nivel înalt al partidelor politice China-Europa

ro

19 Apr, 2013 19:39 1081 Marime text
 În urma oficializării relaţiilor dintre Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Partidul Comunist Chinez, în 2011, la Beijing, o delegaţie a UNPR, condusă de secretarul general, domnul Neculai Onţanu, şi secretarul general adjunct, domnul Nicolae Dumitru, a fost invitată să participe, în perioada 22-23 aprilie 2013, la lucrările Forumului la nivel înalt al partidelor politice China-Europa, care va avea loc în oraşul Suzhou din Republica Populară Chineză.
         Tema principală a dezbaterilor celei de-a patra ediţii a Forumului este Promovarea reciproc avantajoasă de noi oportunităţi în relaţia China-Europa.
         În cadrul Forumului se vor desfăşura o serie de dezbateri pe teme de interes pentru raporturile dintre China şi Europa, respectiv dintre China şi România:
  • Dezvoltarea colaborării mutuale dintre China şi Europa;
  • Rolul dezvoltării paşnice a Chinei şi cooperarea diplomatică dintre China şi Europa în domeniul afacerilor externe;
  • Noile obiective de dezvoltare chineză şi fundamentele cooperării între China şi Europa.
         Dezbaterile vor cuprinde şi o sesiune dedicată dialogului dintre China şi Europa din perspectiva tinerilor lideri.
         Succesul economic înregistrat de Republica Populară Chineză reprezintă un reper şi o sursă importantă de oportunităţi pentru cooperarea economică între Europa şi China. În cadrul întâlnirilor cu înalţii oficiali chinezi, delegaţia Uniunii Naţionale pentru Progresul României va susţine întărirea legăturilor dintre China şi România prin atragerea de investiţii chineze în ţara noastră şi stimularea exportului de produse româneşti pe piaţa chineză.
 
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii