Primăria Constănţenilor vine cu soluţii la problemele oamenilor
Primăria Constănţenilor vine cu soluţii la problemele oamenilorPrimăria Constănţenilor a întocmit raportul de activitate pentru săptămâna 19-25 martie a.c.
Christian Gigi Chiru, primarul constănţenilor, a ţinut audienţe marţea şi vinerea, de la ora 16.00 şi a încercat, cu ajutorul consilierilor săi, să ascultă problemele constănţenilor şi să le găsească rezolvare. Oamenii au fost ascultaţi şi de doi avocaţi, Adrian Alexandrescu şi Sorina Tuşa, care dau sfaturi juridice joi, între 14.00 şi 16.30, respectiv vineri, de la ora 12.30. Printre cele mai des întâlnite probleme ale constănţenilor se află ajutoarele la căldură şi micşorarea preţului la gigacalorie, retrocedarea de terenuri, locurile de muncă, reabilitarea de clădiri şi acoperişuri, dosarele medicale şi de protecţia copilului, curăţarea de gunoi a unor zone ale oraşului, dar şi câinii vagabonzi. De asemenea, o mulţime de pensionari au venit la Primăria Constănţenilor să-şi spună oful. Dintre cele 70 de dosare depuse la municipalitatea care se ocupă cu adevărat de locuitorii Constanţei, 47 au fost soluţionate. Printre cei care au cerut ajutorul s-a aflat şi Gheorghe P. care are o problemă ce intră sub incidenţa legii 9 din 1998 privind despăgubirile. Omul a fost îndrumat să depună dosarul la Prefectura Constanţa, la Comisia pentru aplicarea legii 9/1998. Comisia emite o hotărâre de acordare de despăgubiri care poate fi atacată în 15 zile de la comunicare. Dacă nu este atacată, dosarul împreună cu hotărârea se transmit către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. ANRP va analiza dosarul şi hotărârea şi emite fie ordin de validare a hotărârii şi apoi intră în plată, fie ordin de invalidare a hotărârii. Ordinul de validare/invalidare se atacă în 30 de zile de la comunicare. Soluţia juridică prevede formularea unei acţiuni pe calea instanţei, la Tribunalul Constanţa, secţia contencios-administrativ, prin care se va solicita obligarea ANRP la emiterea ordinului de validare şi la actualizarea sumei de bani cu indicele de inflaţie, calculate de la data emiterii hotărârii până la data emiterii ordinului de validare.
Un caz mai deosebit este cel al doamnei Smadeci Elena, care are o problemă gravă ce trebuie să intre urgent în atenţia Protecţiei Copilului, nepotul acesteia fiind în pericol să fie trimis la cerşit de către mama lui. În acest caz, Fundaţia Christian Gigi Chiru va face o cerere către Protecţia Copilului pentru urgentarea cazului. „Vom reveni cu amănunte despre acest caz în cel mai scurt timp. Mulţumim şi în această săptămână constănţenilor care ne-au acordat încrederea lor şi le reamintim că îi aşteptăm de luni până vineri, de la 9.00 la 17.00, la sediul nostru de pe bulevardul Tomis nr. 30", a declarat Christian Gigi Chiru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp