Santajat pentru identitatile false
Santajat pentru identitatile false
10 Dec, 2008 02:26
ZIUA de Constanta
856
Marime text
Liviu Florin Mara, judecat pentru înşelăciune şi fals privind identitatea,
a declarat că, de-a lungul timpului, a fost şantajat de mai multe persoane,
însă nu vrea să le divulge numele, pentru că se teme pentru familia sa.
Totodată, Mara, în vârstă de 51 de ani, a precizat că, de fapt, el a fost de bună credinţă atunci când a desfăşurat activităţi comerciale, chiar dacă identităţile pe care le folosea erau false. „Pe măsură ce eram descoperit de persoanele care mă şantajau, trebuia să-mi iau altă identitate ca să scap şi să înfiinţez o altă societate, ca să-mi pierd urma, dar, între timp, am fost descoperit de poliţişti şi am folosit numai trei identităţi", a adăugat Liviu Mara. Totuşi, bărbatul a refuzat să divulge identitatea persoanelor care îl şantajau, motivând că este vulnerabil, pentru că se află în stare de detenţie, iar familia sa este fără protecţie. De altfel, suspectul a recunoscut faptele care i se impută, însă a replicat că avea intenţia să plătească eşalonat taxele fiscale şi impozitele neachitate. Instanţa a acordat un nou termen de judecată, pentru care au fost citaţi primii martori propuşi în rechizitoriu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii