Acuzaţi că au încercat să fure bucăţi dintr-o conductă dezafectată
Acuzaţi că au încercat să fure bucăţi dintr-o conductă dezafectatăLa sosirea echipajului de jandarmerie, în zona pădurii Zenovia, între Canalul Dunăre Marea Neagră şi Autostrada A2, cei şase bărbaţi apucaseră să încarce, la lăsarea întunericului, în autoturismul break şi cel de tip pick-up, 15 cupoane de conductă, de circa 1,2 metri lungime şi 30 de centimetri diametru.
Echipajul de jandarmerie a stabilit că ţevile provin de la conducta Petrotrans, dezafectată, fiind dezgropate şi tăiate. Persoanele surprinse la faţa locului sunt Valentin G. (40 ani), Bucur G. (34 ani), Vasile P. (24 ani), Eugen S. (43 ani), Redin A. (56 ani) şi Mihai C. (51 ani).
În apropierea acestora, echipajul de jandarmerie a mai descoperit două butelii de oxigen, una de tip aragaz, 14 metri de furtun şi un regulator de sudură, un dispozitiv de tăiat metale, o rangă, lopeţi şi cazmale.
Cupoanele de conductă, în greutate de peste 700 de kilograme, au fost predate unei societăţi specializate în valorificarea metalelor, împreună cu sculele găsite asupra celor şase bărbaţi.
Pe numele lor au fost întocmite actele premergătoare pentru comiterea faptelor de furt şi distrugere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp