Bestia din Vârtop cere deshumarea victimei
Bestia din Vârtop cere deshumarea victimei
Pentru a se disculpa, asasinul dă vina pe procurorul criminalist
Ilie Anghel, criminalul care a îngrozit satul Vârtop prin modul animalic în
care şi-a asasinat soţia şi care a fost condamnat la 22 de ani de închisoare,
solicită revizuirea dosarului său. Aflat încarcerat în Penitenciarul de Maximă
Siguranţă Poarta Albă, unde-şi ispăşeşte pedeapsa, bărbatul cere să-i fie
reanalizat cazul
În mod aproape cinic, unul dintre motivele pe care le invocă în apărarea sa
implică deshumarea fostei sale soţii. În plus, acesta cere o contraexpertiză
psihiatrică, prin care să se stabilească dacă avea sau nu discernământ în
momentul comiterii faptei. Povestea de groază a grotescului omor s-a petrecut
în urmă cu aproape trei ani. Mai precis, pe 17 decembrie 2005. Tot scandalul a
pornit de la doi saci de fasole pentru care Ilie Anghel îşi acuza consoarta că
i-a vândut vecinilor, pe băutură. Ironic sau nu, cei doi saci de fasole au
condamnat-o, practic, la moarte pe Fănica Anghel. După cum au consemnat
anchetatorii, timp de aproape o oră, femeia a fost bătută cu bestialitate, cu
pumnii, cu palmele şi cu un par, şi a suferit leziuni pe întreaga suprafaţă a
corpului. Dar sadicul nu s-a mulţumit cu atât. A pus mâna pe o cană de apă
clocotită şi a aruncat-o pe săraca femeie, cauzându-i arsuri de gradele II şi
III pe circa 50% din suprafaţa corpului.
Instantaneele monstruosului atac
Şi, de parcă toate chinurile astea nu ar fi fost de ajuns, Ilie şi-a
alungat soţia afară, în frig, unde a lăsat-o să stea minute bune la temperaturi
cu mult sub zero grade, îmbrăcată sumar, iar cu puţinele haine pe care le avea
pe ea îmbibate de apă. Femeia a murit, din cauza „şocului mixt, combustional,
traumatic şi hemoragic, urmare a arsurilor şi hematoamelor perifaciale de
membre superioare şi inferioare". Fotografiile făcute de criminalişti la faţa
locului, a doua zi după odioasa crimă, ataşate dosarului cauzei, sunt de-a
dreptul înspăimântătoare, desprinse, parcă, dintr-un film horror, însă nici
măcar ele nu pot să redea cu fidelitate chinurile inumane prin care a trecut
Fănica Anghel. Prin sentinţa penală nr. 111/6.03.2007, care a fost menţinută de
instanţele de apel şi cea de recurs, judecătorii au confirmat întreaga situaţie
după cum a fost expusă în rechizitoriu şi l-au condamnat pe Ilie Anghel la 22
de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Pe 29 septembrie anul
acesta, bestia din Vârtop a cerut revizuirea cazului său, enumerând mai multe
aspecte pe care le doreşte reanalizate în cadrul rejudecării procesului său.
Primul argument pe care Anghel îl invocă este legat de martora Maria Pasăre,
despre care bărbatul susţine că a fost confuză în declaraţii.
Aruncă vina pe Sadîc
În acest sens, afirmaţiile martorei, susţinute în faza de urmărire penală,
ar fi fost date, după cum declară Anghel, sub „o presiune psihică din partea
poliţistului comunal Moise şi a procurorului Sadîc Zafer". Anghel spune că
femeia nu ar fi avut cum să o vadă tot tipul vânătă pe soţia sa, pentru că
„distanţa locuinţei sale faţă de victimă este de circa opt kilometri". De
altfel, criminalul cere să fie audiat şi poliţistul Ionel Moise, din cadrul
postului de Poliţie Albeşti, cel care s-a ocupat de cazul său. Fără pic de
scrupule, Ilie Anghel cere ca doi dintre copiii săi să fie aduşi în faţa
judecătorilor să dea declaraţii. Cinismul bărbatului, însă, merge şi mai
departe, afirmând că „apa pe care am folosit-o la spălarea victimei" (pe care a
aruncat-o pe ea, n.r.) „a fost adusă de Anghel Ilie Laurenţiu, fiul meu, şi nu
de mine". „Avocatul apărării", mai spune condamnatul, „a cerut în instanţă,
mereu, rezultatul necropsiei victimei de la IML Bucureşti, dar preşedintele de
judecată s-a opus, pe motiv că procedeul este de durată". Totodată, Anghel
solicită să fie re-expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă avea
discernământ în momentul comiterii faptei. „Pedeapsa care mi s-a aplicat este
foarte mare în raport de cele întâmplate şi bolile de care sufăr -
hipertensiune arterială, hepatită cronică, cistită, tulburări de
personalitate", susţine bărbatul. Nu în ultimul rând, acesta a cerut să fie
deshumat trupul soţiei sale şi să fie supus unei noi expertize, „deoarece
victima consumase alcool înaintea decesului şi o cantitate de ardei iute
(zeamă), iar greutatea ei era de 45 kg". Pentru a sensibiliza instanţa,
criminalul aminteşte de unul dintre fiii săi, care nu are niciun sprijin după
moartea mamei şi închiderea sa. „Închei aici, în speranţa că-mi veţi face
lumină în prezentul dosar, pe care sper că-l veţi analiza cu o deosebită
atenţie, ţinând cont că infracţiunea are o conotaţie familială", afirmă
asasinul. Cazul se va judeca astăzi, la Tribunal.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Lacramioara 02 Apr, 2019 00:08 Sa nu ii dea drumul la nenorocit sunt nepoata lui.... Ă fiicei care sa otrăvit din cauza lui nemernicul dracu sa moara acolo ca a chinuitor pe mamaia toată viața.