Matei şi Calapod, în instanţă pentru un teren
Matei şi Calapod, în instanţă pentru un teren

Terenul din zona Taberei de Copii Năvodari şi-ar putea schimba proprietarul.
În august 2008, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a solicitat
anularea unui titlu de proprietate „interesant“, emis de predecesorul
său, Tudorel Calapod.
Şeful administraţiei năvodărene a recurs la acest gest întrucât a
apreciat că împroprietărirea respectivă era ilegală. Concret, titlul de
proprietate permitea intrarea în posesia lui Nicuşor Marcu, Ionel Marcu
şi Cornel Marcu a 3,3 hectare în Tabăra de Copii Năvodari, „deşi nu era
teren agricol“. Cazul a ajuns în atenţia instanţei, deoarece actualul
edil al oraşului Năvodari consideră că această punere în posesie este
frauduloasă. „Înaintea alegerilor locale au existat şi alte puneri în
posesie frauduloase, iar anularea acestor acţiuni ale fostului edil vor
continua“, a declarat, recent, şeful administraţiei publice din
Năvodari. Primarul Nicolae Matei a cerut anularea titlului de
proprietate nr. 5952 din 28 iulie 2008, eliberat de Comisia Judeţeană
pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului Constanţa
pe numele celor trei persoane amintite anterior, prin care se
reconstituie acestora dreptul de proprietate asupra a trei hectare şi
2.390 mp teren în Tarlaua 24, Parcela TF 158/1 pe teritoriul oraşului
Năvodari. În cererea de chemare în judecată, formulată de primarul
Matei, se solicită şi obligarea părţilor la plata cheltuielilor de
judecată ocazionate de acest proces. Totodată, în întâmpinarea
formulată de edil preşedintelui completului de judecată al cazului,
acesta menţionează, la un moment dat, că moştenitorilor defunctului
Traian Marcu „li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin
compensare pe o suprafaţă de 3,239 ha teren intravilan pe care autorul
un l-a deţinut niciodată“. În contextul respectiv, Matei apreciază că
„au fost încălcate dispoziţiile legilor fondului funciar“ şi, prin
urmare, în prezenta cauză ar fi trebuit aplicate dispoziţiile art. III
din Legea 169/1997.
În urma acestui demers, Judecătoria Constanţa
a demarat analizarea dosarului 18282/212/2008. Ieri, judecătoarii urmau
să se pronunţe, însă au decis amânarea procesului pentru data de 18
noiembrie anul curent. Situaţia a survenit ca urmare a depunerii unei
cereri de amânare, motivată medical, din partea reprezentantului
reclamanţilor. Totodată, până la următorul termen, reclamantul urmează
să facă precizări privind temeiul de drept al materialului ce a stat la
baza acţiunii în instanţă şi să depună documentele pe baza cărora se
„motivează“ emiterea titlului de proprietate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp