Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:35 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pocăinţa grupului Cu Tancu` şi Cocoş-ul la poarta Curţii de Apel

ro

12 Dec, 2011 01:00 1603 Marime text
Obligaţi de magistraţii Curţii Supreme să fie judecaţi pentru tentativă de omor calificat la Constanţa, membrii presupusului clan „Băncuţă" ce a îngrozit Brăila solicită în zadar să iasă din penitenciar. Dar pentru că nu le stă în caracter să renunţe uşor, aceştia uzează de toate căile de atac. Cum prevede legea, de altfel.

Renumiţii Cocoş, Tani Fidis (Tancu`) şi Vasile (Eminescu) Băncuţă le-au cerut judecătorilor Tribunalului Constanţa să-i pună în libertate, sub „jurământ" că se fac băieţi cuminţi, că nu se mai bat şi că nu mai încalcă legea. Iar pentru buna purtare jurată în faţa judecătorului de caz, acesta ar fi trebuit în schimb să constate că nu se mai impune menţinerea lor în arest, la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive. Atâta doar că, din nefericire pentru ei, completul prezidat de judecătorul Lucian Lică nu s-a lăsat sensibilizat de promisiunile de comportament model ale celor trei Băncuţe, considerând că aceştia continuă să prezinte un pericol pentru societate, după scandalul cu săbii, furci şi topoare pe care aceştia sunt acuzaţi că l-au provocat în vara anului trecut. Situaţie în care, instanţa a constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, astfel că se impune menţinerea ei. Nici măcar „compromisurile" sugerate de suspecţi, constând în înlocuirea arestului cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu (ceea ce ar fi însemnat atentă supraveghere din partea autorităţilor) nu l-au înduplecat pe judecătorul de caz, solicitările fiind respinse. La rândul lor luptători pentru supravieţuire, cei trei Băncuţă nu s-au lăsat nici ei mai prejos şi i-au atacat judecătorului hotărârea, declarând recurs la Curtea de Apel. În aceste condiţii, rămâne doar de văzut dacă magistraţii Curţii vor crede în „pocăinţa" presupusului clan Băncuţă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii