Constantin Cumpănă „Perioada de glorie pentru construcţiile navale a fost în timpul aşa numitei «epoci de aur»"

Domnule Cumpănă, este pentru prima dată când colaboraţi pentru o carte cu altcineva decât fiul dumneavoastră?

Constantin Cumpănă: Da, este pentru prima dată când colaborez cu altcineva decât fiul meu, având şansa ca dr. Corina Apostoleanu să accepte propunerea mea de a conlucra pentru finalizarea acestui proiect publicistic. De fapt, ca să dovedesc rigoare în răspunsul meu la această întrebare, colaborarea este mult mai veche, încă din anii '90, când efectuam documentări pentru articolele de ziar, iar mai târziu, după ce am publicat prima carte, m-a ajutat foarte mult la documentarea şi finalizarea cărţii „Terente", a cărei prefaţă a şi semnat-o.

Cum a decurs colaborarea cu Corina Apostoleanu?

Constantin Cumpănă: Personal, întregii colaborări, îi acord calificativul EXCELENT. A fost o colaborare foarte interesantă, pentru că s-au întâlnit două stiluri, experienţe şi temperamente diferite, care au trebuit să se subordoneze dorinţei şi necesităţii de a finaliza o lucrare deosebit de complexă, chiar pretenţioasă, nu numai în privinţa documentării pentru obţinerea unor cantităţi enorme de date, informaţii, fotografii, documente şi mărturii, dar şi în ceea ce priveşte analiza, prelucrarea, îmbinarea, ordonarea, redactarea, corectarea acestora şi, în general, armonizarea a tot ce ţine de finalizarea unui asemenea proiect. Fructuoasă şi benefică, pentru că am convingerea că, împreună cu Corina Apostoleanu, am elaborat o lucrare deosebit de utilă, o sursă reală şi autentică de informare atât în sprijinul specialiştilor, cei care se ocupă de istoria maritimă şi fluvială a Românei, cât şi pentru satisfacerea curiozităţii celor pasionaţi de cunoaşterea acestui domeniu. Colaborarea noastră a scurtat cu cel puţin doi ani finalizarea acestei lucrări, ceea ce reprezintă un real record şi, desigur, se constituie într-un beneficiu pentru cititori.

D-na Apostoleanu, este grea munca alături de un jurnalist?

Corina Apostoleanu: Cred că, în general, se aşteaptă ca răspunsul meu să fie afirmativ, mai ales în cazul unui jurnalist de investigaţie, obişnuit cu un anume stil de a cerceta întâmplările şi contextul producerii lor, până în amănunt, respectiv cu materializarea acestei strădanii în texte vizibile în presă şi comentate pozitiv sau negativ, dar niciodată trecute cu vederea. Prin natura lucrurilor, activitatea de cercetare în bibliotecă este discretă prin excelenţă. Iată, aşadar, două stiluri total diferite, aşa cum de altfel şi dl. Cumpănă a menţionat anterior. Ar fi uşor ca în acest moment să vorbesc despre o anume complementaritate a celor două stiluri contrare şi astfel să definesc echilibrul acestei colaborări. Dar nu voi spune aceasta. Voi afirma doar că a stat în gradul de înţelegere a celor doi autori a importanţei demersului publicistic comun şi găsirii tonalităţii în care lucrarea să fie scrisă şi să fie astăzi prezentată publicului.

Care credeţi că este cea mai importantă amintire despre flota pierdută?

Constantin Cumpănă: Desigur, amintiri sunt multe, dar acestea oscilează între mândrie şi dezamăgire. Personal, pentru că am lucrat aproape 17 ani în Şantierul Naval Constanţa şi m-am ocupat chiar cu aprovizionarea unor materiale importante ce intrau în procesul de construcţie a navelor, respectiv tablă navală, profile de oţel, cherestea şi produse din lemn, furtunuri şi produse de cauciuc etc, păstrez amintiri deosebite din timpul construcţiilor de nave de mare tonaj - mineraliere şi petroliere -, care au constituit mândria unei generaţii întregi de constructori navali şi de navigatori, dar şi tristeţea pentru pierderile de nave şi vieţi omeneşti, cauzate de unele catastrofe navale. O amintire importantă o reprezintă lansarea la apă, în aprilie 1975, a mineralierului „Tomis", de 55.000 tdw, prima navă de mare tonaj construită de ţara noastră. Un alt moment de neuitat a fost lansarea la apă, în mai 1977, a petrolierului „Independenţa", de 155.000 tdw, nava-amiral a flotei maritime comerciale româneşti în acea vreme. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, rămân cu dezamăgirea şi revolta că tot ce a fost achiziţionat şi s-a construit pe parcursul a mai mult de un secol, cu enorme şi incalculabile eforturi umane, tehnice şi financiare, chiar cu multe sacrificii de vieţi omeneşti, a fost vândut, a fost distrus, a fost batjocorit, nu vreau să spun tâlhărit, astfel că dintr-o putere mondială în domeniul construcţiilor şi al capacităţilor navale, România, deşi este o ţară cu ieşire la mare, cu porturi şi şantiere navale, nu are flotă maritimă comercială! Este absurd, dar şi revoltător...

Cum a evoluat flota română, care a fost perioada sa de glorie?

Constantin Cumpănă: Dacă ne fixăm ca reper anul 1895, când a fost înfiinţat Serviciul Maritim Român, după care trecem prin fiecare epocă din istoria ţării noastre, chiar dacă aceasta poartă numele regelui din acea perioadă sau a felului regimului, deci de la Carol I şi până la „epoca de aur", este extrem dificil să facem o departajare. Şi aceasta pentru că există o mulţime de factori pe care trebuie să-i introducem în ecuaţie: starea economică a ţării, situaţia internaţională, tehnologiile existente, fondurile alocate, interesele strategice, dotările şi capacităţile portuare, forţa de muncă tehnică şi umană, calificarea forţei de muncă etc. Dacă scoatem din analiză perioadele celor două războaie mondiale, când achiziţiile şi construcţiile de nave au fost stopate şi chiar inexistente, fiecare perioadă istorică a fost marcată de realizări, dar şi de eşecuri. Altfel spus, fiecare epocă a avut „perioada sa de glorie", deci nu poate fi comparată una cu cealaltă, fiecare având caracteristici diferite. De exemplu, în timpul domniei regelui Carol I, statul român a achiziţionat nave de poştă şi pasageri, pentru că astfel de nave erau necesare şi aşa ceva se construia în epocă, în funcţie de capacităţile şi tehnologiile cunoscute. Apoi, în timpul ostilităţilor cauzate de Primul Război Mondial, aceleaşi nave au fost transformate în crucişătoare auxiliare şi puitoare de mine...

Dacă totuşi insistaţi să fac o departajare sau un clasament, cred că perioada cea mai prolifică pentru construcţiile navale a fost între anii 1975 - 1989, în timpul aşa numitei „epoci de aur" din regimul comunist, perioadă în care au fost construite cele mai multe, cele mai mari şi cele mai diverse tipuri de nave din întreaga istorie navală a României.

Care a fost momentul-cheie în istoria flotei române?

Constantin Cumpănă: Dacă îl numim generic şi cuantificat „moment-cheie", acesta a fost în timpul anilor '90, când, din interese obscure şi temeinic dirijate, ce nu pot fi explicate doar în câteva rânduri, a fost demarat şi finalizat procesul de devalizare a flotei maritime şi de pescuit oceanic româneşti. Efectele au fost, sunt şi vor rămâne dezastruoase şi pe termen lung. Am rămas în schimb cu nişte coperte prăfuite pe care scrie „Dosarul Flota" şi „neînceperea urmăririi penale", dar şi cu amintiri despre o flotă pierdută.