Ioan Neamtu, aparatorul Consiliului Local in dosarul retrocedarilor
Ioan Neamtu, aparatorul Consiliului Local in dosarul retrocedarilor

Avocatul este cunoscut
pentru procesele în care a apărat, în mai multe rânduri, administraţia locală
condusă de Radu Mazăre
De asemenea, alt proiect de hotărâre a făcut referire la însuşirea unui recurs de către Consiliu Local, tot în cadrul acestui dosar. „Pe 17 martie au fost respinse unele excepţii ridicate privind constituţionalitatea unor dispoziţii legale. Pe 24 martie, s-au respins aceste excepţii, iar în numele Consiliului Local a trebuit să depun recurs în 24 de ore. Azi votăm aprobarea recursului în numele CL", a precizat viceprimarul Făgădău. Pe 17 martie, a fost amânată pronunţarea asupra excepţiilor invocate de apărătorii inculpaţilor, respingând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, excepţiile invocate fiind inadmisibile.
S-a strigat adunarea
inculpaţilor la şedinţa CL
„CL a votat să-şi angajeze un avocat în procesul mare cu DNA-ul în care nu am nicio expertiză", a precizat primarul Radu Mazăre ieri, în urma şedinţei de Consiliu Local din această lună. De altfel, ieri, la reuniunea lunară a aleşilor locali au fost prezenţi o mare parte a celor aflaţi în dosar - Constantin Racu, Ramona Dospinescu dar şi Ion Marica. Adunarea celor inculpaţi în dosarul retrocedărilor pare să fie un semn că lucrurile în acest dosar nu par să meargă spre direcţia bună aşa cum, în mai multe rânduri, a ţinut să precizeze edilul.
„Procurorii susţin că patrimoniul CL a fost păgubit printr-o subevaluare făcută de acelaşi evaluator angajat de Consiliul Local. Am mai întrebat CL şi a spus că până nu avem o expertiză făcută de un evaluator care să contrazică evaluările făcute de un evaluator angajat de noi, noi nu ne constituim parte vătămată şi parte civilă. Acum, procesul a ajuns în instanţă, în continuare CL este târât în instanţă de procurori, iar CL şi-a luat un apărător".
Cât despre următorul termen al dosarului, stabilit pentru astăzi, primarul a declarat că nu se va prezenta în instanţă pentru că s-a promovat recurs pentru neconstituţionalitate la Curtea Supremă. „Se duc avocaţii. Dosarul a plecat de la Curtea de Apel la Curtea Supremă ca să judece recursul pentru neconstituţionalitatea unor texte", a conchis edilul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Vladescu 01 Apr, 2010 08:48 Este conflict de interese între „Consiliul Local” și membrii Consiliului Local care sunt inculpați în procesul ce va căpăta o mare importanță, în ceea ce privește corupția-anticorupția în materie de retrocedări.
- un fan 31 Mar, 2010 13:14 de ca sa fie platit din banii nostri? NOI AM FACUT RETROGEDARILE? sa plateasca toti - consilierii in frunte cu primarul trezitiva constanteni !