Parlamentari fruntaşi şi... secunzi
Parlamentari fruntaşi şi... secunzi

Alegerile din 30
noiembrie au demonstrat care sunt opţiunile electoratului din judeţul Constanţa
privind reprezentarea lui în viitorul Parlament al României.
Desemnarea
parlamentarilor de Constanţa pentru legislatura 2008 - 2012 s-a decis în urma
prezenţei la urne a mai puţin de jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din
Circumscripţia nr. 14. Din totalul de 628.814 de alegători, pe 30 noiembrie au
votat doar 43,33%.
Opţiunile valabil
exprimate au stabilit că judeţul Constanţa va fi reprezentat în viitorul
Parlament al României de membrii a trei partide politice: PSD, PD-L şi PNL.
Astfel, social-democraţii au obţinut cinci mandate de deputaţi şi două de
senatori, democrat-liberalii au trei deputaţi şi un senator, iar liberalii au
reuşit să îşi treacă în palmares două mandate de deputaţi şi unul de senator.
Singurul partid
reprezentat la nivelul judeţului nostru care se poate mândri cu obţinerea, din
prima etapă, a unor mandate de parlamentari, şi nu puţine, este PSD Constanţa.
Colegiu senatorial complet roşu
Din cele cinci
mandate de deputaţi pe care şi le-au adjudecat, patru au fost câştigate fără a
fi necesară redistribuirea voturilor. Cei care au ajuns deputaţi ori şi-au
prelungit mandatul în Camera Deputaţilor din prima etapă sunt: Cristina Dumitrache
(57,97%, adică 15.263 voturi), Eduard Martin (54,75%, adică 15.879 voturi),
Matei Brătianu (50,33%, adică 8.355 voturi) şi Manuela Mitrea (59,48%, adică
16.156 voturi). Echipa PSD Constanţa din Camera Deputaţilor va fi completată cu
Antonella Marinescu, care a înregistrat 44,83% din opţiunile electoratului din
Colegiul Uninominal nr. 9, reprezentând 15.880 voturi.
De asemenea,
Alexandru Mazăre şi-a văzut visul realizat încă din ziua scrutinului: a
schimbat mandatul de deputat cu cel de senator al Colegiului 3, obţinând 43.872
voturi (59,79% din voturile valabil exprimate). Un alt motiv de bucurie pentru
proaspătul senator Mazăre este şi faptul că, în colegiul său, are ca
„subalterni" doar deputaţi PSD, fiind, de altfel, singurul colegiu senatorial
complet roşu. După redistribuirea
voturilor, Alexandru Mazăre va fi „acompaniat" în Senat de Nicolae Moga.
Actualul consilier municipal s-a clasat pe primul loc în opţiunile
electoratului din Colegiul 2, pentru Senat, cu 49,99%, adică 33.405 voturi.
Câştigători la a doua strigare
Constănţenii au decis
să trimită în Parlament şi reprezentanţi ai PD-L şi PNL, chiar dacă aceştia vor
intra în posesia mandatelor abia după redistribuirea voturilor. În pofida
tensiunilor interne ce au măcinat organizaţia judeţeană PD-L Constanţa,
democrat-liberalii au făcut o figură frumoasă, urmând, în scurt timp, să aducă
partidului patru mandate de parlamentari. Trei democrat-liberali tomitani -
Constantin Chirilă (38,05%, adică 6.794 voturi), Zanfir Iorguş (34,54%, adică 7.520
voturi) şi Maria Stavrositu (45,14%, adică 12.746 voturi) - vor activa în
Camera Deputaţilor şi unul la Senat - Mircea Banias (35,83% adică 22.746
voturi).

PNL Constanţa a trecut de la agonie la extaz. După ce, iniţial, se preconiza că liberalii vor avea parte de un singur deputat, finalizarea centralizării voturilor le-a readus suflul. Astfel, PNL Constanţa va avea în Parlament doi deputaţi - Gheorghe Dragomir (41,03%, adică 12.666 voturi) şi Mihai Lupu (21,78%, adică 6.807 voturi) - şi un senator în persoana lui Puiu Haşotti, care a acumulat 29.709 voturi reprezentând 47% din opţiunile electoratului din Colegiul senatorial nr. 1. Se pare că acest colegiu senatorial a fost „dedicat" liberalilor, având în vedere faptul că alegătorii de aici vor avea inclusiv deputaţii membri PNL.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp