Scandal între angajaţi şi primar, la Tuzla
Scandal între angajaţi şi primar, la TuzlaAngajaţii Primăriei Tuzla se plâng de faptul că sunt persecutaţi de primarul Constantin Micu, care chiar le-ar fi impus unora dintre ei să-şi dea demisia. Edilul localităţii a negat că le-ar fi cerut să demisioneze, dar a admis faptul că aceştia se află în atenţia Comisiei de disciplină pentru că nu îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu.
Cazul a ajuns şi în atenţia prefectului judeţului, Dănuţ Culeţu, care a avut o discuţie în acest sens cu primarul din Tuzla.
În momentul de faţă, patru angajaţi ai primăriei se află în atenţia Comisiei de disciplină, riscând sancţiuni.
Doi dintre cei aflaţi în vizorul comisiei sunt soţii Elena şi Gheorghe Dumitru. „Primarul nostru, Micu Constantin Florin, a făcut, acum o lună de zile, o şedinţă cu toţi funcţionarii publici din primărie şi ne-a ameninţat, pe unii dintre noi (patru persoane), să ne dăm demisia pentru că, dacă nu, „plecăm cu tinicheaua de coadă. Am întrebat de ce? A zis că ştie el. Din cauza acelei şedinţe, toţi angajaţii sunt speriaţi. Le e frică să şi vorbească cu noi, cei ce am fost ameninţaţi. N-am făcut nimic, doar munca pe care o facem cu pasiune şi atât. Dacă se lucrează ilegal, nu noi, funcţionarii, facem asta. (...) Din cauză că nu ne-am dat demisia, a început fabricarea sesizărilor la comisia de disciplină. Se încalcă legea groaznic, forţând şi mâna comisiei de disciplină, care, de frică, face cum zice primarul", se arată în sesizarea pe care Elena Dumitru a trimis-o redacţiei noastre.
„Doi membri PSD au dat declaraţii mincinoase"
Soţii Dumitru susţin că doi membri PSD au depus împotriva lor două
declaraţii în care susţin că, în timpul campaniei electorale, ei ar fi făcut
afirmaţii injurioase la adresa actualului primar şi la adresa preşedintelui
Consiliului Judeţean, pesedistul Nicuşor Constantinescu. Cei doi membri PSD
sunt, potrivit Elenei Dumitru, Vasile Dragan şi Vasile Focşa, angajat, de
curând, electrician la primărie. „Numai minciuni. În afară de faptul că am fost
acolo, în trecere. Ei nu au menţionat data, ora, anul (putea fi în 2000, 2004
etc). Vă spun eu, era vineri 13 iunie 2008, ora 17.00 (trebuia să aibă loc
mitingul mai devreme, dar plouase torenţial şi s-a început mai târziu). Apoi
noi am stat pe o bancă, alături de doi consilieri judeţeni de-ai lui Nicuşor
Constantinescu, care ne-au povestit păţanii din campania lor. Nici vorba de
injurii. Erau în jur săteni care se exprimau liber, dar nu noi. Eram în afara
programului de lucru, vinerea, programul nostru era până la 13.30. Constituţia
ne dă dreptul, ca simpli alegători, să participăm la aceste manifestări", se
mai arată în adresa primită la redacţie. Soţii Dumitru spun că au făcut
plângere împotriva celor doi pesedişti, acuzându-i de calomnie. În acelaşi
timp, ei sunt hotărâţi să conteste în instanţă legalitatea Comisiei de
disciplină.
Primarul neagă
Am stat de vorbă şi cu primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, care
a
negat faptul că le-ar fi impus angajaţilor să îşi dea demisia. El a
precizat în
schimb că aceştia se află în atenţia Comisiei de disciplină din cauza
faptului
că nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu. Edilul a precizat că
Elena
Dumitru este asistent social şi că nu şi-ar fi respectat atribuţiile,
preluând
o parte dintre atribuţiile secretarei, cum ar fi, de pildă, bătutul la
maşină.
Primarul a spus, în legătură cu secretara, Aurelia, că aceasta ar fi
omis, în
întocmirea unui proces verbal al unei şedinţe de Consiliu Local, o
hotărâre ce
fusese adoptată. „A făcut acest lucru cu bună ştiinţă", crede primarul.
În atenţia Comisiei de disciplină se află şi un poliţist comunitar,
Marian
Tianu, despre care primarul afirmă că ar fi fost găsit dormind în post.
Şi fiica lui Sărăcilă e la comisie
Pe lângă soţii Dumitru, Elena Ilie - secretara şi poliţistul comunitar, se mai află în atenţia Comisiei de disciplină şi juristul Aurelia Codreanu, fiica fostului viceprimar, Marian Sărăcilă, care a fost destituit la scurt timp după alegerile locale. Primarul a recunoscut faptul că în primărie sunt o serie de persoane din echipa lui Sărăcilă - adversarul său - dar că intenţia lui nu este de a le da afară. „Eu le-am spus de la bun început că nu voi da afară pe nimeni, însă vreau ca toată lumea să îşi vadă de treabă şi să nu împiedice activitatea primăriei. Eu atât am cerut", a afirmat primarul. El a spus că cei aflaţi în atenţia Comisiei de disciplină nu vor fi daţi afară. „Vor primi o serie de sancţiuni, după cum va stabili comisia. Vor pleca doar dacă nu-şi vor face treaba", a mai spus Constantin Micu.
Comisia de disciplină se va întruni pe 20 noiembrie, la ora 13.00. Cei vizaţi susţin însă că alcătuirea comisiei a fost schimbată de curând, la cererea primarului, deşi fusese numită după alegerile din vară, şi că, potrivit legii, numirea unei noi structuri de acest fel se face o dată la trei ani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp