Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:57 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tucan, reclamat în raportul Pro Democraţia

ro

05 Dec, 2008 02:26 1610 Marime text

PNL_Jean_Paul_Tucan_04.jpg


Sesizari centralizator

Asociaţia Pro Democraţia a prezentat, ieri, raportul de monitorizare al alegerilor parlamentare de pe 30 noiembrie.

În mod evident, nenumărate nereguli au fost semnalate la scrutin. Însă, un nume se evidenţiază: Jean-Paul Tucan, liberalul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, fost candidat la Primăria Năvodariului. Numele lui Tucan apare la secţiunea „continuarea campaniei electorale în ziua votului" din cauza faptului că reprezentanţii APD au observat că a făcut propagandă în Secţia de votare nr. 300. În fapt, şeful DRDP a ţipat în gura mare că el votează reprezentantul PNL-ului. „Nu pot să comentez până nu văd raportul ăla. Nu cred nimic", s-a ofuscat penelistul. Raportul mai prezintă un aspect al alegerilor de la Năvodari. La secţiunea legată de transportul persoanelor la urne, APD-ul notează că un grup de alegători a fost transportat cu două autocare, având numerele de înmatriculate CT 97 JTA şi CT 81 UZK. În timpul deplasării, alegătorii au fost învăţaţi să pună ştampila în dreptul candidatului Partidului Naţional Liberal. De asemenea, Pro Democraţia a mai observat că votanţii au primit câte 100 de lei la ieşirea de la urne. Ce legătură are această întâmplare cu Jean Paul Tucan? Carmen Alina, soţia liberalului, deţine firma JTA Trans Group SRL, care asigură transportul pe traseul Năvodari-Constanţa şi retur. Maşinile societăţii sunt înmatriculate cu numărul JTA. Ce a răspuns Tucan la această observaţie a APD-ului? „Sunaţi la soţia mea!", scurt şi bărbăteşte.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii