A simţit presiunea a peste două tone şi jumătate Bodyguardul lui Radu Mazăre a ţinut în loc două Jeep-uri cu mâinile goale (galerie foto)
A simţit presiunea a peste două tone şi jumătate: Bodyguardul lui Radu Mazăre a ţinut în loc două Jeep-uri

Trei
coloşi au participat, sâmbătă, la Constanţa, la demonstrația „Maritimo
Strongman Challenge 2013", obiectivul de a doborî noi recorduri fiind
atins
Pătrunse în România de puţini ani, concursurile de tip „Strongman", la care bărbaţi-forţe ale naturii se luptă cu greutăţi inumane, în încercări herculeene, prinde tot mai mult la public. Aşa a fost şi sâmbătă, la Constanţa, când o mulţime de curioşi s-au bulucit la demonstrația „Maritimo Strongman Challenge 2013". Cei trei uriaşi participanţi au început cu proba Priza lui Hercule, în care au trebuit să ţină (în două reprize!), cât mai mult timp, poziţionaţi între ele, două Jeep-uri Suzuki, care coborau o pantă. În termen de specialitate, să le ţină în priză. O maşină cu o mână, o maşină cu cealaltă, cu ajutorul câte unui cablu cu mâner. Cel mai bun a fost aici Comorovschi, zis „Vikingul", care a rezistat la a doua încercare un timp record de 32 de secunde. Proba i-a solicitat la maximum pe copiii lui Hercule, mai să-i rupă în două. Alexandru Arginteanu, care este bodyguardul primarului Constanţei, Radu Mazăre, a ţinut maşinile în mâini 26 de secunde, respectiv 30 de secunde. Un Jeep a avut 1,2 tone, la care s-au adăugat greutăţile şoferilor, astfel că cei trei voinici s-au luptat cu peste 2,5 tone, aproape 1,3 tone pe o mână.
Arginteanu, precum Rocky
Iar asta nu a fost nimic, ci doar încălzirea, pentru că a urmat o a
doua muncă inumană, criminală - Treptele Puterii, care solicită atât
forţa, cât şi rezistenţa, avantajându-i, este adevărat, pe cei înalţi.
Concret, concurentul trebuie să ridice, una după alta, trei greutăţi, de
180 kg, 200 kg şi 220 kg, pe o scară cu patru trepte, într-un timp
limită de două minute. Prezentatorul întrecerii, Cristi Neagu, fost
culturist şi actual arbitru de culturism, a demonstrat că greutăţile
sunt reale, nu de jucărie. „Am încercat să ridic una, dar n-am putut.
Cred că-i lipită de podea", s-a plâns Neagu. Au venit şi persoane din
public să se convingă, inclusiv Gabriel Jurcă, şi el fost culturist şi
concurent la powerlifting. Primul a încercat să urce poverile Marian
„Big John" Lighean, care în viaţa de toate zilele este şofer pe maşină
de intervenţie. Cum-necum, primele două le-a dus sus, în 45 de secunde,
dar la treia greutate n-a avut succes. N-a trecut nici de prima treaptă,
astfel că, după un minut şi 26 de secunde, a spus stop. Credeaţi că cei
trei titani şi-au găsit naşul cu aceste greutăţi? Da' de unde! Nu-l
văzuserăţi pe Arginteanu! Pe muzica din filmul „Rocky", constănţeanul a
avut o evoluţie senzaţională, jucându-se cu cele trei greutăţi, pe care
le-a urcat în numai 26 de secunde (primele două în 15 secunde)! Ajuns
sus, precum Rocky la capătul antrenamentului, a ridicat mâinile a
victorie şi şi-a scos tricoul, pentru a arăta celor din jur mesajul de
pe maiou: „În memoria lui Alin Popa", un prieten de-al său, fost campion
de „Strongman", care a decedat. Deşi câştigase Priza lui Hercule, la
Treptele Puterii Vladimir Comorovschi s-a dovedit neputincios. A urcat
prima greutate în 19 secunde, dar la cea de 200 de kg s-a recunoscut
învins, n-a putut-o duce nici pe prima treaptă. Clasamentul probei: 1.
Arginteanu, 2. Lighean, 3. Comorovschi.
Întăritor pentru concurenţi: „Vreţi praf?"
Ultima încercare - îndreptări cu maşina. Sub Jeep a fost montat un
cadru metalic, pe post de pârghie, cu ajutorul căruia concurenţii
trebuiau să salte bolidul şi să-l ţină ridicat cât mai mult. Comorovschi
a avut timpul de 1 minut şi două secunde, Lighean doar 23 de secunde,
întrucât s-a accidentat, suferind o ruptură de pectoral, iar Arginteanu a
fost iar cel mai bun, cu 1 minut şi cinci secunde. Prezentatorul Cristi
Neagu încerca să-i ajute pe băieţi, care, pentru a-şi îmbunătăţi
performanţele, erau întrebaţi: „Vreţi praf?". Nu vă gândiţi la altceva,
era vorba de pudra de talc, cu care se dădeau pe mâini. Atraşi de
această probă, câţiva temerari au ieşit din public pentru a ridica şi ei
maşina. Culturistul Eugen Matiş (1,70 m - 100 kg) a ţinut-o sus 32 de
secunde, bucureşteanul Robert Popescu, zis „Farmacie", a bătut recordul
lui Arginteanu, cu 1 minut şi şase secunde, iar Gabi Jurcă (38 de ani) a
înregistrat 25 de secunde, după care s-a oprit. „Sunt mulţumit de cum a
ieşit demonstraţia. N-a fost un concurs propriu-zis. Am încercat să
stabilim trei recorduri noi pentru România. Vrem să promovăm cât mai
bine acest sport în ţară. În străinătate, are tradiţie de zeci de ani,
pe când la noi e în faza incipientă, e doar de şapte ani în picioare. În
vremurile de demult, vikingii se antrenau cu pietre, cu buşteni.
La fel şi gladiatorii. Nu aveau sală de forţă, se pregăteau cu ce
apucau, ca să obţină o formă fizică bună, pentru a rezista în arenă la
ciomăgeală. Intenţionăm să organizăm cât mai multe demonstraţii
şi concursuri, în care să vină cel puţin 15 sportivi din România", a
declarat Alexandru Arginteanu, care s-a implicat şi ca organizator.
Au rupt şi cărţile telefonice
Între probe, privitorii şi-au încercat forţele la skandenberg cu
multiplul campion naţional şi câştigător al „Maritimo Strongman
Challenge 2012", constănţeanul Denis Ionescu. Rând pe rând, în jur de
50 de amatori au încercat să-l pună pe Denis, dar campionul şi-a
respectat firma, a fost imbatabil. Printre alţii, au făcut skandenberg
cu el George Badea, Marius Pătraş, Mihai Stoian (care a cerut apoi şi
revanşa), Cristi Migit (14 ani), Gheorghe Roşu, Cristian Fotu, Bogdan
Usarencu, Daniel Cârdei (17 ani), „Superman deghizat" sau Marian
Nicolae. „V-aţi pregătit testamentul, v-aţi făcut analizele?", „Curajoşi
constănţenii!" sau „Ai necazuri acasă cu soţia, de ai venit la
skandenberg?", întreţinea atmosfera Cristi Neagu. Altă probă pentru
distracţia publicului a fost ruperea cărţilor telefonice cu mâinile
goale, contra-timp. Întâi s-au confruntat Arginteanu şi „Farmacie".
„Acum se vede cine a citit la viaţa lui", a prefaţat proba Neagu,
„nemulţumit" iniţial de valoarea „adversarelor": „Cam subţiri cărţile
astea, cam neantrenate!". Arginteanu le-a făcut praf la foc automat şi
nu a întâmpinat nicio greutate nici la altele, mai groase, sau când a
rupt cărţile pe lung, nu pe lat. Prezentat, în glumă, de Cristi Neagu,
drept „pasionat de balet şi muzică clasică" şi „frate mai mare al lui
Guess Who (n.n. cântăreţ român de muzică hip-hop)", Vladimir Comorovschi
nu a rezistat prea mult pe margine la proba „cărţile" şi s-a băgat şi
el în joc, făcând ravagii printre telefoanele abonaţilor Romtelecom.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp