Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marian Diaconescu, finanţator al clubului constănţean „Farul este o echipă căzută în genunchi"

ro

26 Oct, 2012 01:00 3451 Marime text

sedinta_farul1.jpgÎnfrângerea ruşinoasă, 0-4 cu Dinamo II, codaşa clasamentului, a învolburat apele la FC Farul. Conducerea clubului a programat ieri o şedinţă cu staff-ul tehnic, pentru a analiza situaţia actuală, una mai mult decât delicată.

La întrunire au participat finanţatorii Giani Nedelcu şi Marian Diaconescu, vicepreşedintele Cristi Munteanu, administratorul special Ştefan Mihu şi cei trei antrenori, Alin Artimon, Ion Barbu şi Decebal Gheară. După trei ore de discuţii, cei prezenţi au convenit asupra unor măsuri, care vor fi comunicate însă astăzi.

„S-au luat nişte hotărâri, însă le vom face publice mâine, la ora 15.00, într-o conferinţă de presă. În această seară, mă voi întâlni şi cu galeria, pentru a discuta pe marginea problemelor cu care ne confruntăm", a declarat Marian Diaconescu. Neoficial, în timpul şedinţei, s-ar fi avansat propunerea scoaterii temporare din lot a doi jucători, Marius Matei şi Ovidiu Stoianof. Înainte de întrevedere, Marian Diaconescu a subliniat că echipa tehnică are credit total din partea conducerii, „pentru că văd cum lucrează şi cum se implică. Problema e la jucători. Am făcut o greşeală în ce-l priveşte pe fostul antrenor, Viorel Tănase, când am preferat vestiarul în dauna sa". Marian Diaconescu i-a criticat pe fotbalişti pentru evoluţiile din ultimul timp, care au culminat cu înfrângerea usturătoare din meciul cu Dinamo II (0-4). „De patru meciuri, jucăm din ce în ce mai slab. După disputa de la Braşov, suntem o echipă în genunchi. Atenţionarea am primit-o în partida cu FC Botoşani. Scuza cu oboseala din pricina deplasărilor lungi nu ţine, pentru că am plecat cu două - trei zile înainte. Alte echipe cu care am jucat au venit la Constanţa în ziua meciului. Am făcut eforturi fantastice să aducem jucători de mare experienţă, cu jocuri la Liga 1. Am crezut că pe lângă ei pot creşte puşti de 16 - 17 - 18 ani. Ne-am înşelat însă. Tind să cred că unii dintre ei nu vor să joace. Mai bine mizăm pe tineri de 18 - 19, care ştim că se dăruiesc", a spus Diaconescu.

„Ce să le mai facem?"

Vicepreşedintele Cristi Munteanu le-a cerut scuze suporterilor Farului pentru eşecul cu Dinamo II, declarând: „Am trăit cea mai mare umilinţă de când sunt eu în conducerea clubului, o umilinţă fantastică. Îmi doream enorm să câştigăm la Dinamo, meciul era unul special pentru mine". Fostul portar al Farului stă şi se întreabă de unde această lipsă de atitudine la jucători. „Probabil că au devenit nişte fotbalişti blazaţi, plafonaţi, pe care nu-i mai mişcă nimic, nu mai reacţionează la nimic. Deşi le-am blocat contractele şi salariile, le-am luat 25% din lefuri, i-am tăiat de la recuperare, de la masă, cu Dinamo II au jucat cum au jucat. Or fi tratat meciul uşor, ştiind că adversarul nu are nicio victorie. Iar când s-au trezit faţă în faţă cu jucători trimişi de la echipa mare n-au putut să se mai concentreze. Nu mai am cuvinte. Pur şi simplu rămâi tâmpit după un asemenea meci", a spus Munteanu.

Au uitat fotbalul

sedinta_farul_2.jpgVicepreşedintele clubului constănţean, dar şi ceilalţi conducători nu-şi ascund frustrarea că au adus jucători cu experienţă, care au confirmat la alte echipe, iar la Farul nu joacă nimic. La începutul sezonului, au crezut că, dacă vor transfera vârfurile, cei mai buni jucători din serie, jocul va fi atât de bun încât nici măcar arbitrii nu le vor putea face nimic, iar promovarea nu ar mai fi părut doar un vis frumos. „Am zis că dăm lovitura dacă aducem jucători cu maturitate, experimentaţi, care să ne ajute să promovăm. Se pare însă că strategia nu funcţionează. Şi nu-mi explic de ce. Chiţu a fost doi ani la rând golgeterul seriei, dar acum, în nouă etape, a marcat două goluri. A uitat să joace? Matei, jucător divizionar, a evoluat în Liga 1, a dat zece goluri la Botoşani anul trecut, acum nu poate să marcheze. Bârlădeanu a fost campion al României cu Unirea Urziceni, a lucrat cu Dan Petrescu. Săceanu a jucat în Liga 1 la Craiova. Sunt atâţia şi atâţia. Problema nu e că joacă bine doar patru - cinci din echipă, iar ceilalţi nu. Din păcate, toţi sunt o apă şi-un pământ", arată Cristi Munteanu.

Nu se teme de retrogradare

Deşi Farul a strâns doar şase puncte după nouă etape, „ceea ce e ruşinos şi frustrant", oficialul constănţean nu se teme că echipa ar putea retrograda. În acest moment, „marinarii" sunt pe antepenultimul loc, la trei puncte de ultima clasată, Dinamo II. „Nu cred că e cazul să vorbim de retrogradare, e prea mult. Dar obiectivul nostru a fost cu totul altul. Nu l-am spus public, însă toate gândurile noastre au fost îndreptate spre promovare şi am făcut mari eforturi în acest sens. Aveam şi un culoar bun, în condiţiile în care s-au retras o grămadă de echipe", a arătat Munteanu.

Sursa foto: FC Farul

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii