Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:10 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani pentru grădiniţă şi canalizare la Cuza Vodă Eugen Dumitru - „Sperăm ca, de la 15 septembrie, preşcolarii să înveţe în clădire nouă"

ro

05 Aug, 2011 00:00 2125 Marime text
Cuza_Voda_primar_Eugen_Dumitru_05.jpgLa ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, Primăria Cuza Vodă a primit şapte miliarde de lei pentru continuarea a două proiecte pentru localitate, bani cu care, potrivit celor spuse de primarul Eugen Dumitru, se va definitiva grădiniţa din comună şi se va continua proiectul de extindere a canalizării.

Astfel, primăria a primit cu destinaţie directă suma de 500.000 de lei, pentru susţinerea programului de finanţare pe Măsura 322 „Înfiinţare reţea de ape uzate (canalizare şi ape uzate), modernizarea reţelelor de apă şi achiziţia de costume populare", iar pentru şcoala generală, mai exact pentru lucrările la grădiniţă - 200.000 de lei. Iniţiativa privind realizarea canalizării şi extinderea reţelei de alimentare cu apă se încadrează în Axa III - „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale" şi are ca obiective îmbunătăţirea infrastructurii, îmbunătăţirea accesului la servicii de bază, creşterea numărului de sate renovate şi creşterea numărului de obiective de patrimoniu din spaţiul rural. Valoarea totală de investiţie pentru lucrările de canalizare este de 84 de miliarde de lei vechi.

Primarul a primit, zilele trecute, şi ceva vesti bune în ceea ce priveşte acest proiect. APDRP a declarat eligibil acest proiect, iar zilele acestea se aşteaptă aprobarea Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru proiectul tehnic.

Pentru lucrările realizate la grădiniţă, firma care a realizat lucrarea se judecă cu primăria pentru faptul ca mai are de recuperat şapte miliarde de lei. Lucrările au fost suspendate aproape de final de către Ministerul Educaţiei, din lipsă de fonduri, în urmă cu mai multe luni. Primarul Eugen Dumitru spune că banii pe care CJC i-a alocat recent au destinaţie exactă şi vor merge la această societate. Edilul spune că le va cere acestora să finalizeze lucrările pentru ca, la începutul anului şcolar 2011 - 2012, copiii să înveţe în grădiniţa nouă. „A mai rămas de pus doar centrala termică şi de făcut un pavaj care va împrejmui clădirea. Mai era de făcut şi fosa septică, dar, momentan, am renunţat. Sperăm, cu puţină bunăvoinţă, ca, de la 15 septembrie, preşcolarii să înveţe în clădire nouă", a spus edilul.

Primarul a reuşit să achiziţioneze până acum, cu câteva luni înainte de venirea sezonului rece, jumătate din cantitatea necesară de lemne pentru încălzirea şcolii şi a grădiniţei. De asemenea, şcoala a fost deja igienizată, şi este pregătită pentru deschiderea anului şcolar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii