Foraje de apă la Tufeni şi la Fântâna Mare, cu bani de la bugetul local
Foraje de apă la Tufeni şi la Fântâna Mare, cu bani de la bugetul local


Reprezentanţii Primăriei Independenţa vor finaliza în perioada următoare ultimele detalii legate de executarea a două foraje hidrologice de exploatare în satele Tufeni şi Fântâna Mare. Potrivit primarului comunei, Cristea Gâscan, cele două foraje vor fi executate cu fonduri de la bugetul local. „Urmează să mă întâlnesc cu Felix Stroe, directorul RAJA SA, pentru a discuta proiectul privind construcţia celor două foraje", a precizat primarul.
La nivelul localităţii, vor mai fi pietruiţi 15
kilometri de drum. Contractul în valoare de peste 2.000.000 de lei va fi
executat de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri.
Şeful autorităţii locale mai are în plan reabilitarea a două CAP-uri.
După modelul CAP-ului din Movila Verde, cele două construcţii sunt
prevăzute cu dispensar, punct de poliţie locală, cabinet de primar,
birou
pentru consilierii locali, astfel încât să existe spaţiul necesar
desfăşurării de anchete sociale.
Sediile celor două CAP-uri vor găzdui şi câte o sală de grădiniţă.
Proiectul privind realizarea unei unităţi preşcolare în Independenţa
prinde şi el contur, după ani buni de aşteptare. Finanţarea
va fi asigurată de Consiliul Judeţean. Sunt alocaţi 2.000.000 de lei
pentru construirea unei clădiri cu parter
şi un etaj. Din aceleaşi fonduri, urmează să fie asigurată şi utilarea
unităţii preşcolare. În momentul
de faţă, prichindeii învaţă în condiţii vitrege în sediul Căminului
Cultural din localitate,
fiind chemaţi la studiu şi după-amiază, contrar prevederilor legale. „Ei
învaţă în două serii, la Căminul Cultural. Vă daţi seama, prichindeii
sunt nevoiţi să vină la grădiniţă după ora 12.00, ceea ce nu este
indicat", a menţionat primarul Cristea
Gâscan. 88 de copii sunt înscrişi în prezent la grădiniţă. Dacă unitatea
preşcolară va fi finalizată până-n toamnă, clasa pregătitoare,
prevăzută de actuala Lege a Educaţiei, va funcţiona
în sediul grădiniţei, susţine primarul, care preferă să-i ştie pe cei
mici în clădirea grădiniţei
şi nu în cea a şcolii. „Dacă grupa pregătitoare va funcţiona în şcoală,
ceea ce nu ne dorim, vom căuta să restricţionăm cumva accesul celor mari
în zona sălilor în care vor învăţa
cei mici", a precizat şeful autorităţii locale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp