Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:49 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Moldovan - „Copiii din Cotu Văii vor învăţa în şcoală nouă în semestrul II"

ro

13 Jul, 2012 02:31 2821 Marime text
Albesti_primar_Gheorghe_Moldovan.jpgPrimarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan, susţine că şcoala din Cotu Văii va fi finalizată până la sfârşitul acestui an. Pentru sportivii din localitate se construieşte în această perioadă o sală de sport, care, potrivit primarului, va fi gata anul viitor.

Până la inaugurarea noii instituţii de învăţământ, elevii învaţă în sediul Căminului Cultural din Cotu Văii. Aceasta pentru că fosta şcoală din sat a fost demolată la sfârşitul anului trecut de autoritatea locală. Primarul declară că şcoala va fi gata până la sfârşitul acestui an. Nu este exclus, în condiţiile în care lucrările vor avansa rapid, ca noua unitate de învăţământ să fie inaugurată în toamnă, odată cu începerea anului şcolar. Potrivit gospodarului-şef Gheorghe Moldovan, cu certitudine construcţia noii şcoli va fi finalizată la sfârşitul primului semestru de cursuri. În noua şcoală, care este realizată la standarde europene, vor învăţa 120 de elevi. În cursul anului viitor, elevii şi sportivii din judeţ vor beneficia de o bază de antrenament prevăzută cu stadion, vestiare, tribună şi sală de sport, în care sunt investiţi 800.000 de lei. „În momentul de faţă se lucrează la amenajarea săli de sport, care la anul va fi gata", a afirmat şeful autorităţii locale. La nivelul localităţii există trei echipe de fotbal. De asemenea, potrivit primarului, elevii sunt atraşi şi s-au făcut remarcaţi şi în cadrul competiţiilor sportive de handbal şi de atletism.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii