Grădiniţă nouă la Crucea
Grădiniţă nouă la Crucea„Ni s-a comunicat că a fost atribuit contractul şi că de lucrări se va ocupa o firmă din Bacău, căreia i s-a predat amplasamentul pentru demararea construcţiei", a precizat primarul comunei Crucea. Noua grădiniţă va fi situată lângă drumul naţional care traversează localitatea, faţă în faţă cu biserica. „Suprafaţa construită va fi de peste 220 de metri pătraţi, iar imobilul va dispune de spaţii de joacă, spaţii de agrement, două săli de grupă, sală de festivităţi şi cabinet medical", a adăugat Gheorghe Frigioi. Edilul comunei Crucea a precizat că investiţia este una benefică şi aşteptată, având în vedere faptul că preşcolarii merg în prezent la grădiniţă într-o clădire veche, improprie.
Alte proiecte prioritare pentru comuna Crucea sunt şi cele privind asfaltarea drumurilor în localităţile Crucea şi Stupina şi înfiinţarea şi dotarea Centrului de îngrijire pentru persoane vârstnice din comuna Crucea, finanţat prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Contractul a fost câştigat de asocierea dintre SC Autoprima Serv SRL şi SC Alex Building SRL Constanţa. Potrivit procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, Autoprima Serv şi Alex Building au ofertat un preţ total al lucrării de 8.424.542 lei şi de 1.958.968,03 euro, garanţia acordată lucrărilor fiind de 84 de luni, durata de realizare a proiectelor tehnice de 20 de zile calendaristice, iar durata de realizare a lucrării de zece luni.
Primarul Gheorghe Frigioi ne-a declarat că în momentul de faţă se lucrează la proiectare, urmând ca până la finalul lunii octombrie să se finalizeze şi execuţia investiţiilor prevăzute.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp