Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:57 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţiile prin „Casa Verde", finalizate la Topalu

ro

18 Mar, 2011 01:33 3266 Marime text
Topalu_primar_Gheorghe_Murat.jpgPrimăria Topalu a finalizat investiţiile realizate prin intermediul Programului „Casa Verde".

Prin intermediul Programului „Casa Verde", şcoala din Topalu, grădiniţa şi căminul cultural au fost dotate cu panouri solare, care le vor îmbunătăţi confortul termic. Valoarea totală a proiectului este de 4,3 miliarde de lei vechi, după cum a precizat primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat. Edilul este mulţumit de modul în care au fost efectuate lucrările, declarând că mai sunt de făcut doar mici remedieri.

Potrivit edilului, au început şi lucrările la terenul de sport amplasat în partea de sud a localităţii. Terenul, finanţat prin Ordonanţa 7, va fi destinat, potrivit edilului, tuturor locuitorilor comunei. Valoarea investiţiei este de şase miliarde de lei vechi.

Printre priorităţile administraţiei locale din Topalu se numără şi cultivarea păşunii pentru animale. „Urmează să însămânţăm 120 ha de păşune destinată ovinelor. Arătura a fost pregătită din toamnă", a afirmat primarul Gheorghe Murat. Edilul comunei Topalu a precizat însă că bugetul pentru 2011 este redus faţă de cel de anul trecut. „Am aprobat un buget cu 35%-40% mai mic, comparativ cu cel din 2010", a precizat primarul.

Se caută finanţare pentru Portul Capidava

Primarul Gheorghe Murat a precizat că în momentul de faţă se caută surse de finanţare pentru portul turistic ce urmează să fie construit la Capidava. „Proiectul este gata şi trebuie să identificăm surse de finanţare", a adăugat edilul din Topalu.

De precizat că proiectul privind „Realizarea Portului Turistic de Agrement Capidava" este susţinut de Consiliul Judeţean Constanţa. Potrivit unui proiect de hotărâre a CJC, cheltuielile legate de proiect, reprezentând 30% din totalul cheltuielilor eligibile la care se pot adăuga cheltuieli neeligibile, taxa pe valoare adăugată, inclusiv cheltuielile conexe, sunt suportate de CJC. De precizat că valoarea totală a proiectului este de 46.246.624,80 lei. În hotărâre se mai precizează că sumele vor fi alocate Consiliului Local Topalu după selecţia proiectului la finanţare şi după semnarea contractului pentru implementarea proiectului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii