Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:59 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„La Revoluţie, nu eram chiar lângă Petre Roman, că n-aveam loc de el" Primarul din Ciobanu, vânător de beneficii (document)

ro

04 Mar, 2011 02:56 3463 Marime text
Ciobanu_primar_Ioan_Suciu.jpgDupă ce a reuşit să-şi treacă prin Consiliul Local un hectar de teren din patrimoniul comunei pe motiv că este revoluţionar, Ioan Suciu s-a dat în judecată singur pentru a obţine şi alte beneficii

Mai exact, primarul pesedist Ioan Suciu a dat în judecată comuna Ciobanu prin primar (adică el) şi Consiliul Local al comunei Ciobanu, pentru obţinerea unor drepturi băneşti.

Prin dosarul nr. 7297/118/2010, edilul comunei Ciobanu a înaintat la Tribunalul Constanţa o acţiune prin care a solicitat să i se acorde sporul de vechime şi premiul lunar de 2%. Pe 6 iulie 2010, prin sentinţa civilă nr. 1216, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea primarului, în dosarul civil amintit, în contradictoriu cu pârâţii comuna Ciobanu prin primar şi Consiliul Local al comunei Ciobanu. Dar primarul Suciu nu s-a lăsat mai prejos în răfuiala cu unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce şi a făcut recurs, această nouă acţiune fiind înregistrată la Curtea de Apel Constanţa pe 7 septembrie 2010.

A cerut spor de vechime actualizat cu rata inflaţiei

„Prin cererea înregistrată sub nr. 7297/118/2010 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul Suciu Ioan a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâţii comuna Ciobanu prin primar şi Consiliul Local al comunei Ciobanu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri băneşti echivalente valoric cu sporul de vechime neacordat de la data de la care exercită funcţia de primar, respectiv 1.03.1992 - 30.06.2004 şi 21.06.2008, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, actualizată cu rata inflaţiei, la data plăţii efective", se arată în acţiunea depusă la instanţă. În motivarea cererii, reclamantul a arătat şi că pentru art. 14 din Legea nr. 40/1991 privind salarizarea preşedintelui şi Guvernului României, modificată, persoanele salarizate potrivit acestei legi beneficiază din funcţia de bază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază corespunzător timpului efectiv lucrat în programul normal de lucru.

S-a comparat cu preşedintele şi cu Guvernul

Pe 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins la rândul ei recursul declarat de primar, arătând că „pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite din administraţia publică locală, indemnizaţiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei". Referitor la comparaţia cu preşedintele şi cu reprezentanţii Guvernului, care beneficiază de spor de vechime conform legii, instanţa a arătat: „În raport cu categoriile profesionale cărora li s-a acordat sporul de vechime, nu poate fi reţinută discriminarea, întrucât reclamantul nu se află într-o situaţie similară sau comparabilă cu a acestora. Chiar dacă aceste categorii aparţin sectorului bugetar şi plata salariului se face de la bugetul de stat, nu constituie o situaţie premisă a constata că se găsesc într-o situaţie comparabilă. Fiecare categorie socială are un statut propriu, legi proprii de salarizare, astfel cum au fost adoptat de legiuitor, astfel că nu se poate reţine o situaţie comparabilă între aleşii locali şi celelalte categorii profesionale salariate de la bugetul de stat". Astfel, recursul primarului a fost declarat nefondat.

Un hectar pentru revoluţionarul din Ciobanu

Reamintim că în luna iulie 2010 primarul Ioan Suciu şi-a trecut prin Consiliul Local un proiect de hotărâre prin care şi-a acordat un hectar de teren. Justificarea a fost că este deţinător al unui carnet de revoluţionar. Deşi mai mulţi locuitori ai comunei şi-au exprimat îndoiala cu privire la meritele de revoluţionar ale edilului Suciu, majoritatea aleşilor locali din Ciobanu a decis că primarului i se cuvine terenul clamat. Gurile rele au afirmat atunci că primarul ar fi luat teren în extravilan tocmai pentru că în acea zonă ar pica nişte eoliene. Primarul a infirmat însă, la vremea respectivă, această variantă.

A oblăduit afacerile consilierului personal

Reamintim că primarul Ioan Suciu a ajuns în atenţia opiniei şi când consilierul său personal, Virgil Parocescu, şi-a făcut, la numai o lună după angajare, o firmă prin care a obţinut contracte pe bandă rulantă de la primăria condusă de cel pe care-l consilia. Ca prin minune, SC Iocosal SRL - firma consilierului primarului, cu sediul chiar în Ciobanu, a obţinut nu mai puţin de opt contracte consecutive de la primărie. A obţinut pur şi simplu, pentru că valorile nu au depăşit pragul prevăzut de lege pentru a se organiza o licitaţie. Lucrările de infrastructură, căci acesta a fost obiectul colaborării dintre Iocosal şi Primăria lui Suciu, au totalizat, potrivit unui proces verbal al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP), nu mai puţin de 315.632,36 lei cu TVA inclus, adică peste trei miliarde de lei vechi. Dacă ar fi să calculăm, această sumă ar însemna de cinci ori pragul de 15.000 euro prevăzut de lege pentru procedura de încredinţare directă. Însă administraţia locală a comunei Ciobanu a preferat să fenteze legea şi să se ocupe de reabilitarea drumurilor pe bucăţi.

Suciu: „Care-i problema?!"

Contactat în legătură cu procesul prin care s-a dat în judecată singur pentru sporul de vechime, primarul Ioan Suciu ne-a declarat: „Care-i problema?! Mai mulţi primari au obţinut acest spor. Depinde de completul de judecată. O să merg înainte până-mi câştig dreptul". Referitor la celălalt folos - terenul - pentru care nu a luptat prin tribunale, fiind nevoie doar de votul unor consilieri locali, edilul a ţinut să precizeze că şi acela e un drept care i se cuvine. Întrebat unde a luptat la Revoluţie, edilul a precizat că s-a aflat, nu chiar în mijlocul evenimentelor, dar chiar lângă. „Eram la Bucureşti. Ce, dacă-s din Ciobanu nu puteam fi la Bucureşti? Nu eram chiar lângă Petre Roman, că n-aveam loc de el, dar eram mai încolo", a afirmat Ioan Suciu, adăugând că se afla în Capitală pentru că fusese trimis de partid la nişte studii.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii