Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru kilometri de trotuare în 2 Mai şi Vama Veche

ro

02 Sep, 2011 00:00 3020 Marime text
Vama_Veche_Iustin_Urdea_01.jpgPotrivit celor declarate de primarul comunei Limanu, Iustin Urdea, lucrările de amenajare şi pavare a trotuarelor se vor face pe o lungime de patru kilometri liniari pe strada principală a localităţilor 2 Mai şi Vama Veche pe ambele sensuri de drum

„Amenajarea acestora este un lucru firesc, succesiunea este logică. Ultima dată, acestea s-au făcut în urmă cu 30 - 40 de ani", mai spune primarul.

Lucrările se fac după ce au fost realizate lucrările de canalizare şi au fost trase toate reţelele necesare, astfel încât nu va mai fi nevoie să se mai spargă trotuarele. Potrivit detaliului pentru invitaţia numărul 311981, licitaţia pentru contractul referitor la lucrările de amenajare trotuare în limitele traseului existent pentru străzile din zona centrală 2 Mai şi Vama Veche va avea loc pe 15 septembrie, de la ora 11.00, ofertele urmând a fi depuse până în dimineaţa şedinţei, ora 10.00. Proiectul este susţinut financiar din fonduri care provin de la bugetul local, valoarea maximă pe care autoritatea contractantă este dispusă să o dea este de 600.000 de lei, fără TVA. Ofertanţii trebuie să prezinte pe lângă documentele necesare şi o listă a principalelor contracte de lucrări executate în ultimii cinci ani şi să facă dovada că în această perioadă au executat şi finalizat cel puţin un astfel de contract de minimum 500.000 lei fără TVA. Garanţia de participare pe care trebuie să o achite aceştia este de 12.000 de lei.

Se continuă pista de biciclişti de la Limanu până la Hagieni

Vama_Veche_pista_biciclisti.jpgO altă investiţie finalizată la Limanu şi care îşi arată eficienţa este pista de biciclişti inaugurată la finele lunii august 2009, proiect pe care primarul spune că vrea să-l extindă până în apropierea Pădurii Hagieni. „Programul vreau să-l extind şi către Limanu şi Hagieni. Va face legătura dintre Limanu şi cu zona de interes turistic. Va porni din 2 Mai pe malul Lacului Limanu, se va îndrepta către Peştera Limanu, va trece pe lângă Lacul Hagieni, până aproape de Pădurea Hagieni. La acest moment, pregătim proiectul. Sperăm ca, în octombrie, să depunem proiectul dacă se va respecta data în care se acceptă proiectele", spune primarul. Despre pista deja existentă şi care face legătura dintre localităţile 2 Mai şi Vama Veche, primarul spune că acesta este unul din proiectele lui de suflet şi pentru că au fost evitate multe accidente în zonă: „Am pus şi popici metalici pentru ca maşinile să nu mai urce pe pistă. Este un lucru foarte bun pentru că turiştii pot circula liniştiţi pe aici fără a mai avea grija maşinilor şi a accidentelor". Lucrările de igienizare a pistei, inclusiv de tăiere a buruienilor au fost făcute de patru ori numai de la începutul acestei veri.

Lucrările de canalizare, pe final

Despre proiectul privind continuarea extinderii canalizării în comună, edilul spune că lucrările sunt în plină desfăşurare şi că până la sfârşitul lunii octombrie se vor finaliza, iar 2 Mai şi Vama Veche vor beneficia în întregime de acest confort. Lucrările au fost demarate la finele anului 2008 şi erau programate să dureze trei ani de la data încheierii contractului.

„Mai avem de traversat cu reţeaua Lacul Mangalia până la staţia de epurare. De anul viitor, în semestrul doi, se va da drumul unui proiect în parteneriat cu RAJA şi ADI Dobrogea pentru localitatea Limanu", a mai spus primarul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii