Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:23 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peştera se pregăteşte de sărbătorile de iarnă (galerie foto)

ro

11 Nov, 2011 02:44 2914 Marime text
brazi_pestera_1.jpgDupă trei ani, cât a verificat rezistenţa mai multor tipuri de brazi la temperaturile şi clima de la Peştera, administraţia locală s-a decis să achiziţioneze zece brazi de o calitate foarte bună, pe care să-i planteze în parcul din comună.

Chiar dacă investiţia din partea Primăriei a fost una considerabilă, ajungând la câteva mii de euro, edilul comunei, Valentin Vrabie, spune că merită, atâta vreme cât aceasta este pe termen lung. „Brazii sunt din Italia, iar pe lângă achiziţia lor propriu-zisă am beneficiat de asistenţă pe parcursul transportului, garanţie un an de zile plus transport. În plus, aceştia au fost transportaţi în baloţi din pământ special, ca să se poată prinde în pământul nou în care vor fi plantaţi", spune primarul.

Cel mai mare brad cumpărat are nu mai puţin de 70 de ani şi a fost plantat în faţa Primăriei, a cărei faţadă a fost recent reabilitată. Zilele trecute, muncitorii zoreau la plantarea brazilor, pentru că administraţia locală deja se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. La fel ca şi anul trecut, comuna Peştera va putea concura negreşit cu cele mai mari oraşe din ţară la capitolul organizare de sărbători. Nici Primăria Constanţa nu se va pregăti de sărbătorile de iarnă aşa cum o va face anul acesta sau cum a făcut-o anii trecuţi Primăria Peştera. Ghirlandele cu care va împodobi comuna sunt achiziţionate în anii trecuţi, însă de la an la an se încearcă şi cumpărarea altora noi.

De altfel, în acest an, administraţia locală are pregătită şi o surpriză deosebită pentru localnici, dar şi pentru cei care vor veni în vizită în comună în data de 10 decembrie. Odată cu deschiderea festivă a iluminatului public de sărbători, va avea loc şi un concert de muzică de sezon, şi nu numai, cu renumitul Ştefan Hruşcă, unul dintre cântăreţii foarte solicitaţi, mai ales în acea perioadă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alina rafael 24 Nov, 2011 20:06 foarte frumos!o bucurie in plus pentru cei care trec prin situatii dificile in aceasta perioada......cu siguranta va fi o atmosfera calda si plina de lumina la fel ca si sufletul celui care vegheaza asupra comunitatii!