Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Topraisar a redepus proiectul privind sala de sport

ro

15 Apr, 2011 02:38 2802 Marime text
Topraisar_primar_Stelian_Gheorghe_01.jpgAdministraţia locală a comunei Topraisar a obţinut o parte din banii pentru achitarea lucrărilor de alimentare cu apă efectuate până în prezent în comună.

„Am obţinut bani să achităm facturile pentru lucrările de alimentare cu apă în Topraisar şi Potârnichea, finanţate în baza HG 577/1997. La Potârnichea, valoarea totală a lucrărilor este de 20 de miliarde de lei vechi. Iniţial, am primit două miliarde de lei vechi, iar acum am mai primit încă două miliarde, pentru achitarea facturilor restante. La Topraisar, lucrările la extindere a reţelei de alimentare cu apă a localităţii au fost efectuate în proporţie de peste 50%. Sper să mai primim fonduri şi pentru continuarea lucrărilor", ne-a declarat primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe.

În ceea ce priveşte investiţiile finanţate prin Măsura 322, primarul comunei Topraisar ne-a declarat că lucrările la drumurile incluse în acest program de investiţii au fost întârziate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de până acum. De precizat că proiectul integrat în valoare de 2,5 milioane euro finanţat prin Măsura 322 a mai inclus, pe lângă drumuri, şi achiziţionarea unei maşini de pompieri pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, înfiinţarea reţelei de canalizare şi construirea unei staţii de epurare.

Un proiect important pentru comunitatea locală din Topraisar este şi cel privind realizarea unei săli de sport. Primarul Stelian Gheorghe ne-a declarat că a depus acest proiect spre finanţare încă de acum trei ani şi că l-a redepus anul trecut. „Este o investiţie foarte necesară pentru comuna Topraisar. Iniţial, ne-am gândit să o ridicăm în spatele şcolii, dar mai bine ar fi să o construim undeva la şosea", a precizat edilul comunei Topraisar. Sala de sport ce ar putea fi construită la Topraisar, dacă acest obiectiv va fi finanţat, va avea o capacitate de 150 de locuri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii