Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:12 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Restricţii de trafic în comuna Topraisar

ro

08 Jul, 2011 00:00 3971 Marime text
Topraisar_primar_Gheorghe_Stelian_06.jpgParticipanţii la trafic ce nu respectă prevederile Hotărârii nr. 34/2011 riscă amenzi între 50 şi 1.000 lei

Administraţia locală a comunei Topraisar a finalizat investiţiile finanţate prin Măsura 322.

Reamintim că proiectul integrat, în valoare de 2,5 milioane euro, a inclus înfiinţarea reţelei de canalizare, staţie de epurare, modernizarea unor drumuri şi achiziţia de echipamente pentru intervenţii în situaţii de urgenţă - o autospecială de pompieri. Până acum, toată atenţia şi resursele autorităţii locale din Topraisar au fost canalizate către acest proiect, primăria ocupându-se, în paralel, doar de asigurarea necesarului pentru celelalte paliere de activitate.

Autoritatea locală a comunei Topraisar a achiziţionat şi combustibilul necesar pentru şcoli în sezonul rece şi se ocupă şi de igienizarea unităţilor de învăţământ pentru începerea noului an şcolar.

Administraţia locală din Topraisar a adoptat, prin hotărâre de consiliu local, unele restricţii de trafic, astfel încât autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 t nu au voie să tranziteze comuna, accesul fiindu-le permis doar către două zone industriale: spre depozitul de cereale şi spre fermele zootehnice sau agricole. Conform Hotărârii nr. 34, "autovehiculele cu masa de peste 20 t şi cu o lungime de cel mult 12 metri liniari pot circula ocazional pe drumurile, uliţele şi aleile comunei Topraisar numai pe baza autorizaţiei speciale eliberată de către Primărie persoanei fizice sau juridice, cu achitarea taxei speciale de circulaţie de 50 lei/zi pentru persoanele juridice şi de 20 lei/zi pentru persoanele fizice de către persoana în interesul căreia se face transportul". Pentru nerespectarea prevederilor hotărârii Consiliului Local, participanţii la trafic riscă amenzi între 50 şi 1.000 lei.

Primăria condusă de primarul Stelian Gheorghe a găsit o soluţie pentru dirijarea traficului greu către ferme sau zona industrială pe la marginea comunei. Autoritatea locală a comunei Topraisar a depus spre finanţare un proiect de realizare a unui drum de exploatare de 11 km, care va trece pe la periferia localităţii. Valoarea proiectului depus spre finanţare prin Măsura 125 - "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii" este de aproximativ un milion de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii