Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:39 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şcoala şi grădiniţa de la fostul IAS Nicolae Bălcescu, renovate integral

ro

13 May, 2011 00:24 3743 Marime text
Nicolae_Balcescu_primar_Viorel_Balan_02.jpgDupă reabilitarea laboratoarelor de fizică-chimie şi de biologie de la Şcoala Nicolae Bălcescu, comuna a primit o sponsorizare şi pentru renovarea grădiniţei şi şcolii de la fostul IAS.

„Este o singură clădire, unde funcţionează grădiniţa şi şcoala cu clasele I-IV, pentru care am primit, de asemenea, o sponsorizare din partea companiei Petrom, care ne-a sprijinit şi în reabilitarea laboratoarelor şcolare de la Nicolae Bălcescu", ne-a declarat primarul comunei, Viorel Bălan. Edilul a precizat că se va reabilita atât interiorul, cât şi exteriorul construcţiei, acoperişul, fiind făcută totodată o extindere pentru includerea grupurilor sanitare în clădire, conform standardelor europene. „S-au forat puţuri pentru asigurarea de apă curentă, se va realiza fosă septică, se va monta centrală termică şi geamuri termopane, se va face împrejmuire şi va fi amenajată totodată curtea interioară, care va include şi un spaţiu de joacă", a adăugat primarul Viorel Bălan. Edilul a precizat că valoarea totală a investiţiei va fi de aproximativ trei miliarde de lei vechi. Reamintim că pentru reabilitarea integrală a laboratoarelor de la Şcoala Nicolae Bălcescu au fost necesari 95.000 de euro - bani puşi la dispoziţie de aceeaşi companie. Mobilierul a fost realizat în regie proprie, cu angajaţii de la Serviciul de Gospodărire Comunală al primăriei. „Am achiziţionat materialele necesare cu bani de la bugetul local, iar mâna de lucru a fost asigurată de către oamenii de la Gospodărire Comunală", a mai spus edilul comunei, adăugând că noile laboratoare vor fi date în folosinţă elevilor la 15 septembrie.

Asfaltarea, un eveniment aşteptat

O prioritate a autorităţii locale din Nicolae Bălcescu este şi asfaltarea drumurilor interioare. Primarul Bălan a precizat că unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă va primi finanţare pentru asfaltarea a 11 kilometri de străzi interioare. „Am fost prinşi cu 11 km în Programul de 10.000 km de drumuri derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Licitaţia a demarat, din câte am înţeles, aşa că aşteptăm să vedem când vor începe lucrările", a afirmat edilul.

Bază sportivă şi miniteren de fotbal

Viorel Bălan a adăugat că în perioada următoare vor începe lucrările de amenajare a unui miniteren de fotbal în curtea Şcolii Dorobanţu. „Va fi amenajat cu gazon sintetic, finanţarea fiind asigurată tot dintr-o sponsorizare", ne-a declarat, la rândul său, viceprimarul comunei, Nicolae Ciocănete. O altă prioritate a autorităţii locale este şi finalizarea lucrărilor la baza sportivă ce se construieşte în zona de fier vechi. În momentul de faţă, se lucrează la vestiare, valoarea totală a lucrării fiind de peste şase miliarde de lei vechi. De asemenea, Primăria şi Consiliul Local Nicolae Bălcescu se implică în construirea bisericii noi din satul Dorobanţu. „Se lucrează la zidirea turlelor şi urmează acoperişul. Anul acesta am alocat de la bugetul local 800 de milioane de lei vechi, însă va mai fi nevoie de fonduri pentru finalizarea bisericii", a subliniat primarul Viorel Bălan.

Deşi sezonul rece a cam trecut, Primăria Nicolae Bălcescu s-a pregătit deja pentru iarna viitoare. Ca un adevărat gospodar, care iarna îşi face car, iar vara sanie, administraţia locală condusă de primarul Bălan a asigurat încă de pe acum combustibilul necesar pentru instituţiile de învăţământ. „Am luat lemne pentru la anul. Vrem să luăm şi vreo 50 de tone de cocs. Le vom pune la adăpost pentru la iarnă", a precizat primarul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ana 25 May, 2011 01:30 ce primar dragut .am fost colegi in clasele primare