Acordul cu FMI, discutat inainte ca PSD sa intre la guvernare
Acordul cu FMI, discutat inainte ca PSD sa intre la guvernare
'Acordul cu FMI a fost discutat înainte ca noi să intrăm ca parteneri (cu PD-L-n.r.). România nu avea nevoie mâine de bani. Aveam două variante: cea în care să nu acceptăm, şi asta ar fi însemnat dacă, peste şase luni, un an, aveam nevoie de un acord cu FMI să fi fost condiţii mai dure sau să nu ne bage în seamă; şi o a doua variantă - aceasta - în care, într-un fel, ne-am făcut elegant că nu înţelegem că România a fost angajată în acest acord. §i am încercat cu miniştrii noştri să putem negocia în nişte limite care să poată fi suportate în perioada următoare', a spus Vanghelie, care a menţionat că PSD nu a dorit să trateze cu orgoliu aceste negocieri.
Liderul PSD Bucureşti a afirmat că parteneriatul cu PD-L 'ar putea să meargă şi mai bine' şi a recunoscut că există discuţii între social-democraţi pentru că, 'dintr-o anumită zonă a lui Traian Băsescu, lucrurile s-au dus într-o zonă destul de periculoasă.
'Nu am semnat protocolul cu Traian Băsescu, deci nu putem fi de acord ca Traian Băsescu, indirect, să aresteze pe cine vrea. Avem foarte multe dezbateri în interiorul PSD despre foarte multele afaceri pe care le are Traian Băsescu, unii spun că nu este bine să ieşim cu declaraţii foarte dure. Eu sunt din partea celor care spun că trebuie conferinţe de presă punctuale pe fiecare afacere', a arătat Vanghelie. El a mai afirmat că liderii partidului sunt mulţumiţi de prestaţia miniştrilor social-democraţi în guvern, dar 'nemulţumiţi de colaborare, în general'.
'Suntem nemulţumiţi de colaborare, în general, nu funcţionează. Miniştrii PD-L au o anumită viziune la nivelul partidului, şi o anumită presiune a lui Traian Băsescu, noi avem numai viziunea de partid, şi de multe ori lucrurile nu sunt foarte clare, şi trebuie să discutăm, de cele mai multe ori, de două-trei ori pe aceleaşi lucruri. (...) Cred că singurul beneficiu care s-a reuşit este acela că există o stabilitate în România', a spus preşedintele PSD Bucureşti.
Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp