Ministrul Apararii, in vizita oficiala in Franta
Ministrul Apararii, in vizita oficiala in Franta
09 Mar, 2009 21:37
ZIUA de Constanta
1104
Marime text
Astăzi şi mâine, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, se află în
Franţa, la invitaţia omologului său, Hervé Morin. În cadrul vizitei, vor fi
aprofundate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor militare bilaterale, ceea
ce va contribui la întărirea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic
dintre România şi Franţa. Printre temele abordate se vor număra şi Summit-ul
aniversar de la Strasbourg-Kehl, care va avea loc în luna aprilie, dar şi
dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare. În acest sens,
convorbirile se vor axa pe susţinerea statutului Uniunii Europene de actor
relevant la nivel regional şi global, în concordanţă cu potenţialul şi profilul
său strategic. Totodată, cei doi miniştri ai apărării vor vizita şi unele
obiective militare şi economice propuse de partea franceză.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii