Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:31 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seful statului admite ca Romania ar putea avea crestere economica negativa

ro

18 Mar, 2009 12:32 1056 Marime text
Preşedintele Traian Băsescu a admis marţi seară, într-o emisiune televizată, că România ar putea avea creştere economică negativă şi a adăugat că Guvernul trebuie să mărească, prin negociere, deficitul pe care îl poate realiza.


Întrebat de realizatorul emisiunii dacă România ar putea avea o creştere negativă, de - unu la sută, şeful statului a spus că aceasta ar putea fi chiar mai mare.
„Poate mai mult. Dacă acceptăm ideea că vom avea creştere negativă, dacă acceptăm această idee este clar că avem două zone în care trebuie să acţionăm. În zona deficitului, să îl mărim prin negociere, pentru că nu se poate reduce venitul la buget şi să menţii doi la sută deficit, pentru că asta înseamnă că trebuie să faci salariile la jumătate. Deci în negociere Guvernul trebuie să obţină un deficit mai mare, cu acordul reprezentantului Uniunii Europene, el este vioara întâi aici, şi să nu ne introducă în rândul statelor cu deficit excesiv şi să treacă la sancţiuni", a afirmat preşedintele.
El a adăugat că România va fi notificată în iunie în legătură cu deficitul din 2008 şi că va trebui să reducă valoarea acestuia sub cinci la sută pentru a proba că a intrat pe curba de redresare a deficitului. În acest context, Băsescu a subliniat că este important modul în care negociază Guvernul, astfel încât „să nu ducă toată reducerea de venit pe spinarea" salariaţiilor de la stat.
„Acest lucru nu înseamnă că Guvernul şi Parlamentul pot să stea nepăsători cu privire la risipa din sectorul bugetar. Eu nu spun că toţi bugetarii sunt bine plătiţi, dar sunt foarte mulţi bugetari incompetenţi şi pentru mine proba este neaccesarea banilor europeni", a declarat şeful statului.
Băsescu a spus că o serie de măsuri de reformă trebuiau realizate în perioada de creştere economică. De asemenea, el a arătat că măsurile pe care le-a intuit în discursul prezentat în faţa Parlamentului aproape cu certitudine vor fi regăsite în programul pe care România va trebui să îl aplice.
„Orice om cu minimă experienţă administrativă îşi dă seama că la noi criza poate avea efecte mai puternice pentru un lucru simplu: nu am făcut reformele structurale. Va trebui să le facem", a subliniat preşedintele.
În context, Traian Băsescu a apreciat întâlnirea pe care au organizat-o marţi social-democraţii cu reprezentanţii sindicatelor, adăugând că i-au făcut o impresie foarte bună vicepremierul Dan Nica şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, având un comportament de oameni din Executiv cu un discurs responsabil.
„Ministrul Nica a făcut deja nişte acţiuni de restructurare chiar a ministerului (Administraţiei şi Internelor - n.r.) care sunt exact în linia în care va trebui să meargă tot Guvernul, să îşi astupe găurile prin care se scurg bani publici acum, când tot mai mulţi din cei care produc taxe pleacă în şomaj", a spus şeful statului.

Sursa: AGERPRES

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii