Vanghelie reia afirmatia ca vor fi arestati ziaristi in perioada urmatoare
Vanghelie reia afirmatia ca vor fi arestati ziaristi in perioada urmatoarePreşedintele PSD Bucureşti Marian Vanghelie, a precizat vineri seară, la Antena 3, că îşi menţine recentele declaraţii conform cărora în perioada următoare vor fi arestaţi ziarişti.
De altfel, Marian Vanghelie a susţinut că va fi vorba de 'o cascadă de arestări în perioada următoare', printre acestea fiind şi ziarişti.
'Mi-aş dori să nu se întâmple astfel de nenorociri, dar îmi menţin declaraţia. |n perioada următoare vor fi arestaţi ziarişti. (...) Aceste cascade de arestări, în funcţie de cum vor fi preluate de mass-media ar continua, s-ar opri sau ar da o temă de discuţie pentru societatea românească', a spus Vanghelie.
Liderul PSD Bucureşti a mai susţinut că 's-au creat deja nişte dosare' care pot premerge arestărilor ce vor urma, 'de către instituţii ale statului, precum procuratură, DNA. 'Unele dosare sunt deja în instanţă, altele la procuratură. Există posibilitatea ca unii să fie chemaţi în sală ca martori şi apoi să fie învinuiţi', a afirmat el.
Marian Vanghelie a mai spus că arestările făcute în prezent, exemple fiind oamenii de afaceri Puiu Popoviciu sau Gigi Becali, 'nu s-au făcut de capul lor'.
Sursa: AGERPRES
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp