Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1.637 de teste antigen rapide și 300 de teste RT-PCR, efectuate în ultimele 24 de ore, în județul Constanța

ro

31 Jan, 2022 19:43 1371 Marime text
Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus
 
Prefectura Constanța anunță că, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 86.673 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 2.293 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.
 

„În acest moment, sunt 341 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (170 - 101 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (78 - 43 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 - 69 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța (131 - 87 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 - 37 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 - 0 ocupate), Spitalul Orășenesc Hârșova (20 - 4 ocupate), Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (100 - 0 ocupate)“ - au mai precizat reprezentanții Prefecturii Constanța.

 
De asemenea, la nivelul județului sunt 2.258 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 9.730 de persoane sunt izolate la domiciliu.
 
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 1.089 de cadre didactice, 5.291 de elevi, 543 de studenți și 260 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
 

„În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.672 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (564), asistenți medicali (1.240) și personal auxiliar (868).
 
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.637 de teste antigen rapide și 300 de teste RT-PCR.
 
La ultima raportare, realizată la interval de 24 de ore, în județul Constanța, au fost efectuate 572 de noi vaccinări împotriva COVID-19 (doza 1 - 91, doza 2 – 88, doza 3 - 393).
 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 


În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 218 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 83.250 de lei“ - au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța.

 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 89 de societăți comerciale și PFA.
 
În cursul zilei de ieri, 30 ianuarie a.c., peste 200 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.872 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.
 
NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.

Sursa foto Pixabay
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii