Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

120 de sportivi s-au intrecut la primul Campionat de Inot de la Mangalia

ro

19 Oct, 2009 01:17 2069 Marime text

inot.jpgCampionatul de Înot de la Mangalia, derulat sub genericul „Ia Atitudine", organizat de Club Sportiv „Noua Generaţie" din localitate s-a încheiat în cursul zilei de sâmbătă. Au participat la competiţie 100 de copii, băieţi şi fete şi circa 20 de adulţi. Întrecerile au avut loc la Pavilionul „B" al Sanatoriului Balnear Mangalia.

Primul campionat de acest gen organizat la Mangalia are drept scop, după cum afirmă prof. Ciprian Broască, preşedintele „Noua Generaţie", sensibilizarea tuturor autorităţilor competente pentru ca oraşul să poată beneficia, pe viitor, de o piscină omologată pentru concursuri de nivel naţional şi internaţional. În prezent, sportivii din localitate se antrenează în piscine cu apă sărată şi nu cu apă dulce, după modelul celor în care se desfăşoară întrecerile de nivel naţional şi internaţional.

Primii clasaţi, la diferite categorii de vârstă au fost Albert Pastramă, Sorin Becheru, Cristina Burcă, Vlad Gîrleanu, Lorena Georgescu, Melania Călin, Ionuţ Danilescu, Daniel Traşcu, Dominic Cioc.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • E.C.Ninu 19 Oct, 2009 19:06 Imi pare rau ca trebuie sa fac o precizare: primele campionate de inot la bazinul din incinta Sanatoriului Balnear au avut loc in urma cu ... 46 de ani. Eram elev la vechiul Liceu de Cultura Generala Mangalia (actualul Colegiu Economic), cand profesoara noastra de Educatie Fizica, regretata Groza Elena, tanara absolventa de IEFS, a organizat un astfel de campionat. Printre castigatorii premiati cu diplome m-am numarat si eu, alaturi de un alt coleg, Gafar Senat, mai tarziu el insusi salvamarist notoriu, in echipa lui nea Enver, un adevarat pescar de legenda, desprins, parca din nuvela lui Ernst Hemingway. Pentru amuzamentul cititorilor acestui prestigios ziar, pot marturisi ca "antrenamentele" le faceam, cu alti cativa colegi din ultimele clase de liceu, pe la ... miezul noptii, cand paznicul deschidea uriasa usa metalica, pentru aerisirea salii. Atunci tot bazinul era al nostru,pe durata a doua-trei ore, fara a ne deranja nimeni. Dupa Evenimentele din Decembrie 1989, era vorba ca locatia pentru un viitor bazin olimpic sa se afle in incinta actualului GSI "I.Banescu". Sper ca, in curand, de la Mangalia vor descinde si viitorii campioni nationali si nu numai.