130 de ani de la înființarea Societății Arhitecților Români

La 26 februarie 1891, un grup de 24 de arhitecți a creat o organizație profesională care să le reprezinte interesele. Astfel a luat naștere Societatea Arhitecților Români, cu scopul „de a înlesni tuturor persoanelor admisibile ocazia de a se întruni, de a cunoaște şi comunica, de a-şi dezvolta cunoștințele prin conferinţe, discuţiuni, lecturi, excursii, de a se sprijini moral şi material, de a se întruni şi a întreține relații, pentru dezvoltarea sentimentelor de confraternitate, de a organiza expoziții şi de a încuraja membrii prin diferite recompense”.

Societatea s-a format datorită nevoii resimțite de societatea românească de la sfârșitul secolului XIX de a stabili norme clare pentru exercitarea meseriei de arhitect şi de a stabili norme arhitectonice şi urbanistice generale pentru clădirea construcțiilor publice în special, folosirea arhitecților români în lucrările de arhitectură.

Primul comitet al societăţii era prezidat de Alexandru Orăscu, membrii fiind: I.N. Socolescu, C. Beniş, etc. Printre membrii fondatori ai societăţii evocam pe: Grigore Cerchez, N. Cerchez, Grigore Călinescu, Ion Mincu, Al. Orăscu, I.Socolescu, Al. Săvulescu, George Mandrea.

După obținerea personalității juridice, SAR reușește până în primul război mondial includerea profesiei în nomenclatorul meseriilor, înființarea unei școli (deocamdată private) de arhitectură, editarea revistei „Arhitectura" și discutarea în Parlament a unor acte normative privind exersarea meseriei de arhitect.

În perioada interbelică, a continuat organizarea internă în condițiile creșterii și modernizării sectorului imobiliar. Acum s-a emis un regulament pentru concursuri, s-a format Corpul arhitecților atestați, s-a deschis primul Salon oficial de arhitectură, s-a inaugurat sediul propriu. Subiecte (inclusiv limitarea concurenței străine) prezente pe ordinea de zi a mai multor congrese, alături de implicarea în viață internațională a profesiei. Membri ai SAR au participat la congresele de la Amsterdam, Roma, Paris, unii participând și că proiectanți la diverse expoziții internaționale (afirmându-se la Paris și New York).

După al doilea război mondial (care a afectat și profesia), administrația comunistă desființează birourile private de arhitectură și Societatea Arhitecților. Arhitecții care au putut evita represiunile regimului au primit în 1952 dreptul să se reorganizeze în cadrul Uniunii Arhitecților (din RPR, apoi din RSR, în fine din România). Fără arhitecți era imposibilă reconstrucția socialistă a orașelor și satelor. Concentrarea arhitecților într-o organizație controlabilă, a constituit pentru putere, pe lîngă etatizarea industriei construcțiilor, formarea marilor institute de proiectare, finanțarea din fonduri publice a programelor industriale și de locuire colectivă, una din pârghiile construirii așa numitei societăți multilateral dezvoltate. Considerați drept funcționari tehnici, salarizați că atare, membrii UAR au beneficiat de un larg front de lucru concretizat într-o producție vastă, parte cu valoare utilitară, parte prezentând un cert interes cultural.

După 1989, arhitecții, fără a repudia varianta comunistă a SAR, au căutat și alte formule organizatorice. S-au reorganizat din interior, fondând un număr de asociații profesionale locale și readucând în discuție organisme inventate în perioada interbelică. Se poate spune că arhitecții au înființat unele dintre primele structuri de piață liberală (atelierele private de arhitectură), încercând să se adapteze din mers la apariția noilor comanditari privați. Dar necesară legiferare a dreptului de semnătură și apariția Ordinului Arhitecților din România, a ridicat semne de întrebare legate de continuarea existenței UAR.


Sursa text: uniuneaarhitectilor.ro; arhitectura-1906.ro


Citește și:

Au început înscrierile la opţionalele integrate „De-a arhitectura”