Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:15 13 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

19 persoane depistate luna trecută în județul Constanța fără forme legale de angajare

ro

08 Apr, 2025 13:27 1921 Marime text
19 persoane au fost depistate în luna martie 2025 în județul Constanța fără forme legale de angajare. De asemenea au fost aplicate amenzi în valoare de 600.100 lei pentru neregulile constatate.                                                                          
Potrivit unui comunicat al ITM Constanța, în perioada 01.01.-31.03.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat  activitatea de verificare și control conform Programului Cadru  de acțiuni pentru anul 2025, aprobat de Inspecția Muncii.

Astfel, echipele de inspectori de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă, au efectuat un  numar de 260 controale în urma cărora au sancționat contravențional 49 angajatori la care au aplicat 55 sancțiuni contravenționale din care 39 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 521.100 lei, respectiv 16 sancțiuni contravenționale cu avertisment conform prevederilor O.G. 2/2001.

Cu ocazia controalelor efectuate au fost identificați 7 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, unde au fost depistate 19 persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REVISAL, motiv  pentru care s-au aplicat sancțiuni  contraventionale cu amendă  în valoare de 360.000 lei“ - au mai precizat reprezentanții ITM Constanța


Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 145 măsuri obligatorii de remediere cu termene scadente de realizare.

Netransmiterea contractelor individuale de muncă în forma scrisă în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea, datei de plată a drepturilor salariale au fost principalele neconformități constatate.

Tot în luna martie, în domeniul  securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 125 controale, în urma cărora s-au constatat 26 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere.

S-au aplicat 26 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 sancțiuni contravenționale cu avertisment  și 21 sancțiuni contravenționale cu  amendă  în  valoare totală de 79.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate un număr de 108 sesizări ale cetățenilor,   referitoare la neplata drepturilor salariale, netransmiterea în REVISAL a contractelor individuale de muncă, refuzul eliberării documentelor solicitate la cererea salariatului, neplata orelor suplimentare, neplata sporurilor, nerespectarea timpului de lucru și de odihnă, neîndeplinirea măsurilor dispuse cu ocazia altor verificari, nerespectarea normelor de securitate și sănătate și a condițiilor de lucru.

In conformitate cu prevederile O.U.G. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, acestea au fost repartizate inspectorilor de muncă, pentru a se  efectua verificări și a se  formula răspunsuri în termenul prevăzut de lege de maxim 30 de zile“ - mai transmite sursa citată

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii