Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

20 iunie 2001 - Au fost deschise oficial lucrările la Autostrada Soarelui

ro

20 Jun, 2021 11:28 1901 Marime text
  • Pe 20 iunie 2001, au deschise oficial lucrările la autostrada A2 București-Constanța.

Autostrada A2, denumită și Autostrada Soarelui, este o autostradă din România care leagă capitala București de Constanța, cel mai mare port al țării. Potrivit wikipedia.org, începând din 29 noiembrie 2012, este circulabilă pe întreaga ei lungime de 201,98 km, pe ambele sensuri de mers.

Începe în estul Bucureștiului, în dreptul satului Cățelu, Ilfov, traversează Câmpia Română până la Fetești, traversează brațul Borcea, apoi Dunărea la Cernavodă, după care urmează un traseu prin Podișul Dobrogei până în capătul estic, unde se unește cu autostrada de centură a Constanței, A4.

Construirea autostrăzii A2 între București și Constanța a început în era comunistă în timpul regimului condus de Nicolae Ceaușescu. Primul tronson, Fetești–Cernavodă, de aproximativ 18 km, a fost dat în folosință în 1987. Acest tronson include un complex sistem de poduri și viaducte de autostradă și cale ferată peste Dunăre și peste unul din brațele acestuia (Brațul Borcea). De fapt, autostrada trece pe lângă podul istoric de cale ferată construit de către Anghel Saligny în 1896, în timp ce noul pod folosit astăzi separă cele două sensuri ale autostrăzii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii