Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:08 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

23 decembrie 1990 La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument pe care sunt gravate numele celor care și-au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989

ro

23 Dec, 2021 11:14 1906 Marime text


La data de 23 decembrie 1990 la Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989.


Revoluția Română din 1989 a fost o perioadă de proteste, lupte de stradă și demonstrații desfășurate în România, între 15 și 21 decembrie 1989, făcând parte din șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume.


A început în orașul Timișoara și s-a răspândit rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist Român (PCR), Nicolae Ceaușescu și a soției sale Elena, și cu sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în România. 


Primele proteste au avut loc la jumătatea lunii decembrie 1989, în Timișoara. Acestea au venit ca răspuns la încercarea regimului de a-l suprima pe pastorul Bisericii Reformate Maghiare, László Tőkés. Protestele inițiale au fost urmate de solicitarea revoluționarilor românii de înlăturare a lui Ceaușescu și schimbare de regim, după modelul revoluțiilor din celelalte state comuniste. 


La scurt timp după un discurs public ratat al lui Ceaușescu în București, care a fost transmis la televiziunea de stat și vizionat de milioane de români, membrii de rând ai armatei au trecut, aproape în unanimitate, de la susținerea dictatorului la susținerea protestatarilor.



Revoltele violente, care au avut loc în mai multe orașe din România pe parcursul a aproximativ o săptămână, l-au determinat pe liderul român să fugă din capitală pe 22 decembrie, împreună cu soția sa, Elena. 


Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie, scrie Wikipedia. 


Conform evidențelor din anul 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție aflată în subordinea Guvernului României, numărul total al celor decedați prin împușcare pe durata revoluției a fost de 1142, al răniților de 3138, iar al celor reținuți se ridica la 760.



Au fost înregistrați nu mai puțin de 748 de copii, urmași de eroi-martiri.


Cifrele menționate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate și verificate conform Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989.


Sursa foto: Facebook.com/ 1989 - Revoluția Română în imagini
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii