Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:51 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

26 noiembrie, Ziua mondială pentru transport durabil

ro

26 Nov, 2024 08:46 300 Marime text
Sursa foto: UN.org





 
  • Anual, la 26 noiembrie, ONU marchează Ziua mondială pentru transport durabil, cu scopul de a recunoaşte rolul important al sistemelor de transport sigure, accesibile şi durabile pentru toţi în sprijinirea creşterii economice durabile, îmbunătăţirea bunăstării sociale a oamenilor şi consolidarea cooperării internaţionale şi a comerţului între ţări.

Marcarea anuală a unei zile mondiale pentru transport durabil la 26 noiembrie s-a decis la 16 mai 2023 prin Rezoluţia ONU A/RES/77/286, astfel încât anul 2023 a fost primul în care s-a sărbătorit această zi, potrivit Agerpres

"Această primă Zi Mondială a Transportului Durabil ne reaminteşte că drumul către un viitor mai bun depinde de sisteme de transport mai curate şi mai ecologice. Transportul reprezintă sistemul circulator al lumii, livrând oameni şi bunuri în ţări şi în întreaga lume, creând locuri de muncă şi susţinând prosperitatea. (... ) În acelaşi timp, sectorul transporturilor este responsabil pentru aproximativ un sfert din toate emisiile de gaze cu efect de seră. Dar sunt convins că umanitatea este la înălţimea provocării de a elimina dependenţa noastră de combustibilii fosili care distrug climatul şi de a crea sisteme de transport rezistente, eficiente şi cu emisii scăzute de carbon bazate pe surse inovatoare de energie regenerabilă.", a punctat secretarul general al ONU, António Guterres, cu ocazia marcării Zilei mondiale pentru transport durabil, în 2023.

ONU mai subliniază importanţa cooperării în îmbunătăţirea conectivităţii transporturilor printr-un sistem de transport intermodal integrat, prin dezvoltarea unei infrastructuri de calitate, fiabile, durabile şi rezistente, prin schimbul de bune practici pentru optimizarea dezvoltării autostrăzilor, drumurilor, străzilor, căilor ferate, căilor navigabile, căilor aeriene, zonelor interconectate, prin încurajarea construcţiei de infrastructură de transport pentru a minimiza consumul de energie, teren şi alte resurse etc.

Adunarea Generală a ONU a invitat părţile interesate să marcheze Ziua mondială pentru transport durabil prin evenimente menite să îmbunătăţească cunoştinţele publicului cu privire la aspectele legate de transportul durabil, în special îmbunătăţirea conectivităţii transportului intermodal, promovarea transportului ecologic, dezvoltarea infrastructurii de transport incluzive din punct de vedere social şi alte aspecte ale durabilităţii transportului.


Transportul este vital pentru promovarea conectivităţii, comerţului, creşterii economice şi ocupării forţei de muncă. Cu toate acestea, transportul este şi o sursă semnificativă de emisii de gaze cu efect de seră. Rezolvarea acestui compromis este esenţial pentru realizarea unui transport durabil şi, prin aceasta, a dezvoltării durabile, se arată pe site-ul https://www.un.org/.

În raportul său din 2016, Grupul consultativ la nivel înalt al Secretarului General al ONU a definit transportul durabil drept "furnizarea de servicii şi infrastructură pentru mobilitatea persoanelor şi a mărfurilor - promovarea dezvoltării economice şi sociale în beneficiul generaţiilor actuale şi viitoare - într-un mod care este sigur, accesibil, eficient şi rezistent, minimizând în acelaşi timp emisiile de carbon şi alte emisii şi impactul asupra mediului.", mai arată sursa citată.

Transportul durabil - cu obiectivele sale de acces universal, siguranţă sporită, impact redus asupra mediului şi climă, rezistenţă îmbunătăţită şi eficienţă mai mare - este esenţial pentru dezvoltarea durabilă.

Pe lângă furnizarea de servicii şi infrastructură pentru mobilitatea persoanelor şi a mărfurilor, transportul durabil este un accelerator transversal, care poate facilita evoluţia către alte obiective cruciale, cum ar fi eradicarea sărăciei în toate dimensiunile ei, reducerea inegalităţii, abilitarea femeilor şi combaterea schimbărilor climatice.

Din punct de vedere statistic, ONU arată că, la nivel global, amprenta medie anuală de carbon per individ este de 5,9 tone şi că nefolosirea maşinii poate reduce amprenta anuală de carbon cu până la 3,6 tone. Totodată, trecerea de la un vehicul obişnuit, pe combustibil, la un vehicul electric (EV) poate reduce amprenta de carbon cu o medie de 2 tone pe an, mai scrie sursa citată.

 
 
 
Citește și
Vulcangas lansează stații LNG și BioLNG pentru transport durabil în România. Constanța se alătură rețelei verzi
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii