27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023
27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023
25 Jan, 2024 11:25
ZIUA de Constanta
806
Marime text
- În perioada ianuarie - decembrie 2023, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 27.843 persoane, potrivit ANOFM.
Conform sursei, dintre acestea, 25.420 sunt șomeri iar 1.890 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. 399 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, 56 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor iar alte 78 persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
„În perioada de referinţă au fost organizate 1.618 programe de formare profesională gratuite dintre care 1.083 programe de calificare/recalificare, 362 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum și 173 programe de competențe cheie/transversale”, transmite ANOFM.
Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - decembrie 2023, sunt: lucrător comercial - 5.257; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere - 1.663; ajutor bucătar - 1.543; operator introducere, prelucrare, validare date - 1.195; agent de securitate - 1.136; frizer – 1.067; îngrijitor spaţii verzi – 1.049; inspector/referent resurse umane – 840; manichiurist - 758.
Citește și
Aproape 200.000 persoane angajate prin ANOFM în anul 2023
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii