Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:01 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

28 martie 1986 S-a născut Lady Gaga. Ce alte evenimente au marcat această zi (VIDEO)

ro

28 Mar, 2022 10:23 1761 Marime text
Lady Gaga, Sursa: Youtube/ Lady Gaga Stefani Joanne Angelina Germanotta (n. 28 martie 1986, Manhattan, New York, SUA), cunoscută profesional sub pseudonimul Lady Gaga, este o cântăreață, textieră și actriță americană, cunoscută pentru lucrările ei neconvenționale și provocatoare, precum și pentru experimentele în materie de ținute vestimentare extravagante.

Lady Gaga și-a început cariera muzicală cântând la seri karaoke și piese de teatru la școală. Ea a studiat la școala de arte Tisch din cadrul Universității din New York, renunțând în cele din urmă la studii pentru a deveni un muzician profesionist. În urma unui contract fără succes cu Def Jam Recordings, Lady Gaga a lucrat în calitate de compozitoare la Sony/ATV Music Publishing, solistul Akon ajutând-o ulterior să semneze în anul 2007 un contract cu casa de discuri Interscope Records, și propria lui companie de înregistrări, KonLive Distribution.


Artista a obținut succes în următorul an după lansarea materialului discografic de debut, un album dance-pop și electropop intitulat The Fame, și a single-urilor „Just Dance” și „Poker Face”. Extended play-ul The Fame Monster (2009) ce include cântecele „Bad Romance”, „Telephone” și „Alejandro” s-a dovedit a fi, de asemenea, un succes, scrie wikipedia.org. 


Stilul vestimentar bizar a lui Gaga a servit drept un aspect important al personalității ei. La începutul carierei, numeroase publicații din mass-media au comparat alegerile vestimentare ale lui Gaga cu cele ale Christinei Aguilera. În anul 2011, 121 de femei s-au adunat la gala premiilor Grammy costumate în ținute similare cu cele purtate de Gaga, câștigând astfel un loc în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare adunare de imitatori Lady Gaga.Asociația Global Language Monitor au numit „Lady Gaga” cuvântul cheie în materie de modă datorită stilului „fără pantaloni” specific artistei. Entertainment Weekly au inclus costumele solistei în lista „best-of” de final de deceniu, opinând că aceasta „a adus arta performance în cultura de masă”.



Ziua de 28 martie, în istorie 

1776: A fost fondat „Balșoi Teatr" (Moscova).


1791: Supplex Libellus Valachorum – cel dintâi program politic al românilor din Transilvania – este trimis Curții din Viena.

1842: Primul concert al Orchestrei Filarmonice din Viena a fost dirijat de Otto Nicolai

1848: Revoluția Română din 1848: este emisă Petițiunea Proclamațiune la Iași, redactată de Vasile Alecsandri.

1854: Războiul Crimeei: Marea Britanie și Franța declară război Rusiei.


1882: În Franța, școala devine obligatorie.

1915: La Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

1923: Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

1930: Orașele turcești Constantinopol și Angora și-au schimbat denumirea în Istanbul și, respectiv, Ankara.

1939: S-a încheiat războiul civil din Spania.

1947: A fost creată Comisia Economică și Socială a ONU pentru Asia și Pacific.

1947: A fost creată Comisia Economică ONU pentru Europa.

1948: În Republica Populară Română au loc primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste. Alegerile au fost câștigate de către Frontul Național Democrat cu 93,22% din voturile exprimate
.
1974: Marea Adunare Națională instituie funcția de președinte al Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceaușescu.

1979: Accidentul de la Three Mile Island: O scurgere de lichid de răcire la reactorul nuclear 2 de la centrala nucleară Three Mile Island, Pennsylvania duce la supraîncălzirea miezului și o topire parțială a reactorului.[6] Incidentul a fost cotat cu cinci puncte (din totalul de șapte) pe Scara Internațională a Evenimentelor Nucleare, fiind clasificat drept „accident cu consecințe majore”

1983: Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzice crescătorilor de animale sacrificarea acestora pentru consumul propriu.

1983: Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introduce controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

1995: Vizita oficială a președintelui României, Ion Iliescu, în Italia și la Vatican.

1999: Partidul "Alternativa României", condus de Varujan Vosganian, devine "Uniunea Forțelor de Dreapta".

2005: Un puternic seism, produs în largul insulei indoneziene Sumatra și având o magnitudine de 8,7 grade pe scara Richter, a provocat moartea a zeci de persoane și importante pagube materiale în insula Nias, de la sud de Sumatra.


Aniversări

1936: Mario Vargas Llosa, scriitor peruan, laureat Nobel
1970: Laura Badea, scrimeră română, campioană olimpică la Atlanta 1996
1977: Radu Jude, regizor, scenarist și producător de film român
1986: Lady Gaga (n. Stefani Joanne Angelina Germanotta), cântăreață, textieră și actriță americană

Ziua tortului Pădurea Neagră

Schwarzwalder Kirschtorte este un cuvânt care poate că nu este familiar multor persoane care nu au studiat limba germană. Înseamnă "tort cu cireşe din Pădurea Neagră", pe scurt tort sau prăjitură Pădurea Neagră, un desert apreciat de oameni din întreaga lume şi despre care probabil foarte puţini oameni nu au auzit.

Ziua de apreciere a buruienilor

Buruienile sunt incredibil de enervante şi reacţia de neoprit este să le smulgem atunci când le vedem în grădină pe gazon sau printre flori.

Cu toate acestea, ziua de apreciere a buruienilor (#WeedAppreciationDay) a fost instituită pentru a le reaminti oamenilor că o buruiană este doar o plantă care creşte acolo unde nu vrei să crească, dar că unele buruieni sunt benefice pentru noi şi pentru ecosistemul nostru. Există sute de "buruieni" care sunt incredibil de importante pentru sănătate, ştiinţă şi utilizări culinare.

Sursa video: Youtube/ Lady Gaga 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii