Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:35 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

29 septembrie, Ziua Internațională a persoanelor cu deficienţe de auz

ro

29 Sep, 2024 09:05 377 Marime text
Sursa foto: Wikipedia




 
  • Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz (International Day of the Deaf) este marcată, în 2024, la 29 septembrie, având ca obiective informarea populaţiei cu privire la problemele persoanelor fără auz şi promovarea drepturilor acestora.

Tema pentru 2024, "Înscrieţi-vă pentru drepturile limbajului semnelor" ("Sign up for the Sign Language Rights"), este o provocare care are ca scop promovarea limbajului naţional al semnelor şi recunoaşterea acestuia ca fiind parte a lingvisticii vibrante şi diverse a ţărilor, potrivit Agerpres.

Federaţia Mondială a Surzilor încurajează asociaţiile naţionale să-şi contacteze liderii pentru a-i invita să se alăture acestei provocări şi recomandă asociaţiilor să-şi sprijine liderii în acţiunile lor pentru a crea un impuls la nivel naţional în conştientizarea folosirii limbajului semnelor.

Prin Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz se sărbătoreşte şi bogata moştenire culturală a comunităţilor de surzi. Cultura surzilor implică comportamente, tradiţii, credinţe, valori, istorie, umor, artă.

Federaţia Mondială a Surzilor invită toate locurile publice, reperele publice şi clădirile oficiale, casele prezidenţiale, primăriile, stadioanele şi alte obiective să fie evidenţiate printr-o lumină albastră.

Sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii septembrie, această zi încheie o săptămână de evenimente dedicate persoanelor cu deficienţe de auz, prin care se urmăreşte implicarea autorităţilor, politicienilor şi a publicului larg în vederea contribuirii la creşterea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor cu dizabilităţi, prin informarea corectă despre problemele cu care se confruntă aceste persoane pentru a putea fi rezolvate. De asemenea, în cadrul manifestărilor sunt prezentate şi realizările persoanelor fără auz sau cu deficienţe de auz.


De-a lungul anilor, evenimentele organizate pentru marcarea acestei zile au căpătat amploare şi au inclus o serie de conferinţe, expoziţii de artă, festivaluri de film, evenimente sportive şi distractive. Potrivit wfdeaf.org, aceste acţiuni impun participarea şi implicarea diverselor părţi interesate, inclusiv familii, colegi, organisme guvernamentale, interpreţi profesionişti ai limbajului de semne.

Ziua internaţională a persoanelor cu deficienţe de auz este o iniţiativă a Federaţiei Internaţionale a Surzilor şi a fost lansată pentru prima dată în 1958, la Roma, în Italia. De la sărbătorirea pe parcursul unei zile, evenimentele devenind tot mai numeroase, s-a decis celebrarea pe durata unei săptămâni şi a fost aleasă ultima săptămâna a lunii septembrie, pentru a marca şi primul congres de constituire a organizaţiei, care a avut loc în 1951.

Federaţia Mondială a Surzilor (World Federation of the Deaf - WFD) este una dintre cele mai vechi organizaţii internaţionale ale persoanelor cu dizabilităţi din lume, înfiinţată la Roma, la 23 septembrie 1951. La primul Congres Mondial au participat doar delegaţi din 25 de asociaţii naţionale ale surzilor. În prezent, împreună cu membrii săi, care reprezintă 135 de ţări, de pe cinci continente, lucrează pentru a asigura drepturi egale pentru 70 de milioane de surzi din întreaga lume. Federaţia colaborează cu Naţiunile Unite şi agenţiile sale de la sfârşitul anilor '50
 
 
Citește și

Calendar-OrtodoxCe sărbătoare este astăzi, 29 septembrie
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii