Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:19 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990. File din rechizitoriul Mineriadei

ro

13 Jun, 2020 11:04 1860 Marime text
  • Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, evenimente ce sunt amintite în istorie drept „Mineriada“.

Între timp, procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au înaintat instanțelor de judecată dosarul penal format în urma evenimentelor din anul 1990.

În cauză au fost deferite Justiţiei mai multe persoane, printre acestea aflându-se Ion Iliescu, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi fost preşedinte ales al României, Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului interimar al României, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României, dar şi Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informaţii.

Conform actului de sesizare a instanţei, „în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990“.
 
„Urmare a acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la UM (...) Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia. Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara municipiului Bucureşti, la UM (...) Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne, motivul fiind că «au pactizat cu manifestanţii».
 
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia. Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor“, potrivit rechizitoriului.
 
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii. S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiţii (…), iar numiţii (…) au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
 
„Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiunea acestei forţe a fost menită de a menţine în funcţie puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toţi cei care erau consideraţi «elemente extremiste, reacţionare» şi care ar fi organizat o «rebeliune legionar㻓, conform actului de inculpare.


Dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file. Cauza a fot înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sursa foto: evz.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii