Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

300 de pasageri ai navelor de croazieră și-au petrecut sfârșitul de săptămână la Constanța

ro

14 Oct, 2024 16:05 945 Marime text
Sursa foto: Facebook/Constanța PortÎn aceste zile, două nave fluviale de croazieră, ambele sub pavilion Elveția, au făcut escală în Terminalul de pasageri al portului Constanța, anunță reprezentanții CN APM SA Constanța. 

Sâmbătă, nava Viking Kadlin a adus la Constanța aproape 200 de pasageri din SUA, Marea Britanie, Mexic, Australia și Canada.

„După o croazieră de două săptămâni pe Dunăre, care a început la Viena, aceștia au făcut un tur al orașului Constanța, putând apoi să opteze pentru petrecerea timpului în Delta Dunării, la o degustare de vinuri la Murfatlar sau în portul Tomis. Ieri, turiștii au plecat spre București și o nouă serie de pasageri s-a îmbarcat la bordul navei Viking Kadlin. Croaziera lor spre Viena va începe astăzi în jurul prânzului.

Duminică, au sosit la Terminalul de pasageri, la bordul navei Thurgau Prestige, 100 de turiști din Elveția și Germania. Și în cazul acestei nave, la Constanța se va face schimbul de pasageri, aceștia având posibilitatea de a face un tur al orașului Constanța sau o degustare de vinuri la Murfatlar. Nava fluvială de pasageri Thurgau Prestige va ridica ancora din portul Constanța în cursul zilei de mâine“ - au mai menționat reprezentanții CN APM SA Constanța.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Citește și: 

Peste 300 de turiști străini, sosiți cu navele de croazieră la Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii