31 iulie 1957 A intrat în funcțiune primul reactor atomic românesc. Unde s-a întâmplat (video)

• Cel mai vechi reactor din România, construit la 31 iulie 1957, la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele.

Între anii 1955-1957, o echipă mixtă româno-sovietică, utilizând un proiect tehnic furnizat de Uniunea Sovietică, a construit la Măgurele primul reactor nuclear de cercetare din sud-estul Europei: VVR-S-60.

La 31 iulie 1957, reactorul a pornit, utilizând inițial combustibil nuclear din Uniunea Sovietică, de tip EK-10. După anul 1980, s-a folosit și combustibil nuclear înalt îmbogățit de tip S-36.

La jumatatea anilor ’50 România si Uniunea Sovietica (de atunci) au convenit constructia langa București (la Magurele) a unui reactor nuclear de cercetare tip VVR-2000kW.

Era primul reactor de cercertare nucleara pe care URSS îl aproba, în afara granițelor sale de stat, pentru o tara din blocul est European. Ulterior același tip de reactor a fost construit și în alte țări est europene, scrie aren.ro. Pentru pregatirea specialistilor care sa urmareasca punerea in functiune si sa poata exploata reactorul dupa aceea s-a facut la Moscova un stadiu de pregatire cu specialisti din diversele țări în care se preconiza construcția reactorului de cercetare. Din România a fost trimis Ionel Purica. Trebuie menționat ca alegerea nu s-a facut la întâmplare ci din nucleul de ingineri și fizicieni care începea să se formeze sub conducerea lui Horia Hulubei – unul din marii noștrii oameni de știință și inițiatorul domeniului nuclear din România.

Astfel,în 1957 România avea un reactor nuclear in functiune operat de specialisti romani. Cercetarea nucleara din țara noastră a inceput să se manifeste cu lucrări importante publicate nu numai în revistele științifice din țară ci în cele din SUA si URSS. După participarea la prima conferință asupra utilizarii pașnice a energiei nucleare (Geneva 1959) specialiștii spuneau că la prezentarea unor dispozitive de cercetare pe teme similare, făcute de ruși si de americani, s-a constatat că până și suruburile erau în aceeași poziție la dispozitivele rusești ca la cele americane.

În 1960 s-a pus problema constructiei de centrale nucleare în România. Trebuie spus ca URSS pusese în funcțiune o centrala nucleară la Obninsk în 1955 iar SUA una la Shippingport in 1957, ambele având reactori cu apă sub presiune proveniți din sistemele de propulsie pentru submarinele nucleare și folosind Uraniu îmbogățit. În același timp în Franța și în Anglia se dezvoltau centrale nucleare în sistem Magnox folosind Uraniu natural.

Ca alternativă, Canada începuse să dezvolte sistemul CANDU care folosea apa grea ca moderator și Uraniu natural. Până în 1962 specialiștii au analizat diversele opțiuni în contextul în care existau în țară rezerve substanțiale de minereu de Uraniu iar România avea nevoie să nu depindă de combustibil cu Uraniu îmbogățit pe care atunci nu putea să-l ia decât din URSS. Nu trebuie uitat că în 1957 armata roșie s-a retras din România, lucru care nu se mai întâmplase decât cu Austria și care nu s-a mai întâmplat cu alte țări din estul europei decât după dizolvarea URSS în 1991. Astfel în 1963 s-a deplasat în Marea Britanie o delegatie română pentru a lua contact cu tehnologia nucleară britanică și a analiza posibilitatea de a construi centrale Magnox la noi.

Centralele englezesti si franceze de acest tip nu sunt dimesionate numai pentru eficienta energetica ci mai mult pentru producerea de Plutoniu pe care ambele țări îl doreau pentru aplicații militare. Între timp, Franța a trecut la centrale cu apă sub presiune, iar Anglia la centrale Magnox avansate. În 1964-65 soluția rămasă în conditiile date era Canada. Atunci însă a avut loc schimbarea conducerii in România dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Una dintre problemele discutate în primele ședințe ale conducerii de atunci a fost continuarea programului de implementare de centrale nucleare sau oprirea acestuia.


A fost un moment de mare tensiune dar decizia finală a fost pozitivă. Ca urmare, în 1967 Ionel Purica a fost trimis în Canada pentru un prim contact cu industria nucleara din aceasta țară. Deplasarea a avut rezultate pozitive stabilindu-se contacte stabile atât cu industria cât și cu guvernul canadian. Rămânea o problemă importanta de rezolvat: Acceptarea de către SUA a transferarii de tehnologie nucleară occidentală unei țări din Pactul de la Varșovia. Inițierea unui răspuns pozitiv la aceasta problema a fost scopul delegației din 1968 în SUA formată din Horia Hulubei, Ionel Purica și Marius Patrascu.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Sursa video: Youtube/ Nicolae Sfetcu