Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

32 de contracte în valoare de peste 78,5 milioane de euro Peste jumătate din banii destinați achizițiilor publice au ajuns la Tomis Rent, Mara Construct, Conpress Holding și Soti Cable Neptun

ro

06 Jan, 2015 00:00 5002 Marime text
O analiză realizată de ziarul „Gândul” referitoare la achizițiile publice la nivel local pe anul 2014 clasează județul Constanța pe locul șase în topul cheltuielilor în acest sens, după Bihor, Prahova, București, Cluj și Dolj. „La final de an, peste 71 de milioane de euro din cele 78,5 pe care „Gândul” le-a centralizat pe baza contractelor anunţate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice au fost îndreptate către companii prin Consiliul Judeţean, în timp ce marile contracte ale primăriilor se rezumă la 7,4 milioane de euro, sub 10% din total”, se arată în analiza publicată de www.gandul.info (http://www.gandul.info/banii-tai/constanta-unde-au-mers-banii-publici-in-2014-topul-firmelor-care-au-contracte-locale-cu-statul-13744969).

Analiza „Gândul” arată că cei 78,5 milioane de euro au fost împărțiți între 32 de contracte și 25 de firme sau asocieri de companii. Aceeași analiză arată că 9 contracte au fost atribuite prin negociere fără anunț de participare, 10 prin cerere de ofertă și 13 prin licitație, dintre acestea ultimele, 6 fiind încheiate în condiţiile în care câştigătorul a fost şi singurul ofertant sau a avut singura oferă admisibilă.

„Cele mai multe contracte din judeţ (19) s-au semnat în primele şase luni ale anului, înainte ca preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, să fie căutat de DNA și să plece, pentru mai multe luni, în Statele Unite. Primăriile, pe de altă parte, au semnat contractele preponderent în trimestrele al doilea (31,8%) şi al treilea (67,1%), perioadă care coincide cu campaniile electorale din 2014. Până la final, Consiliul judeţean a cheltuit 71.146.000 de euro din care 46,1% (mai exact 32,8 milioane de euro) în trimestrul întâi”, mai notează publicația centrală.
Dar iată și câteva firme care s-au remarcat și în analiza realizată de „Gândul” în ceea ce privește contractele din bani publici și despre care a scris și cotidianul ZIUA de Constanța după fiecare atribuire.

Tomis Rent, contracte de peste 25 milioane de euro

Așa cum și cotidianul ZIUA de Constanța a arătat în mai multe articole, una dintre firmele cu lipici la astfel de contracte a fost SC Tomis Rent SRL. Din analiza „Gândul”, reiese că aceasta se află pe un loc fruntaș într-un clasament al contractelor încheiate în județul Constanța. La nivelul anului 2014 vorbim despre suma de 26.798.995 euro (cu TVA). SC Tomis Rent SRL a bifat patru contracte pe parcursul anului trecut, toate cu Consiliul Județean Constanța. Primul dintre ele a fost un acord cadru pentru furnizarea și distribuția de jucării în cadrul „Programului de susținere a învățământului preșcolar și clasele 0 – VIII din mediul rural al județului Constanța, 2013 - 2017” pe 4 ani, un al doilea, tot pe patru ani, a fost tot un acord – cadru pentru „Furnizarea și distribuția de fructe necesare Programului de susținere a învățământului preșcolar și clasele 0 – VIII din mediul rural al județului Constanța, 2013 - 2017”. Cel de-al treilea a fost un acord – cadru pentru furnizarea și distribuția de articole de îmbrăcăminte în cadrul aceluiași program de susținere a învățământului preșcolar și clasele 0 – VIII din mediul rural al județului Constanța, 2013 – 2017, iar ultimul, tot un acord – cadru, de data aceasta pentru furnizarea și distribuția de rechizite școlare necesare „Programului de susținere a învățământului preșcolar și clasele 0 – VIII din mediul rural al județului Constanța, 2013 - 2017”.

SC Tomis Rent SRL figurează la Registrul Comerţului cu doi asociaţi, respectiv Vasilica Popescu şi Viorel Popescu, acesta din urmă fiind şi administratorul firmei. În ceea ce-l priveşte pe Viorel Popescu, acesta a figurat ca asociat şi în SC Dovi International, firmă care apare ca fiind radiată. La sfârşitul anului 2013, SC Tomis Rent SRL declarase o cifră de afaceri de 2.917.654 lei, un profit net de 485.461 lei şi patru salariaţi. Firma figurează cu obiect principal de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Firma finei lui Nicușor Constantinescu, și ea în top

O altă societate care s-a remarcat prin contractele obținute în județul Constanța este SC Mara Construct SRL. Potrivit analizei Gândul, societatea finei lui Nicușor Constantinescu a bifat anul trecut două contracte, cu o valoare totală de 15.388.774 euro (cu TVA), cea mai mare parte din această sumă, respectiv 15.359.314 euro reprezentând contravaloarea contractului de execuție lucrări de C+M+I, asigurarea utilităților aferente proiectului „Restaurarea, consolidarea, protecția, conservarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava”, despre care cotidianul ZIUA de Constanța a scris pe larg.

SC Mara Construct SRL figurează la Registrul Comerțului cu sediul în localitatea Mihail Kogălniceanu și cu un singur asociat, respectiv Maria Cătălina Lăpăduş, administrator fiind Constantin Dima. La finalul anului 2013, societatea declarase o cifră de afaceri de 3.866.553 de lei şi 17 salariaţi. În ceea ce o priveşte pe asociata firmei Mara Construct, aceasta mai figurează ca asociat şi în SC Rafting Company SRL – societate în care până în septembrie anul trecut a avut-o ca asociată pe nimeni alta decât naşa sa, Codruţa Constantinescu, aceasta fiind firma pe care funcţionează Grădiniţa „Rainbow Kinder Campus“, o afacere dezvoltată într-un sediu pus la dispoziţie de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Judeţean (RAEDPP) Constanţa. În prezent, Maria Cătălina Lăpăduş este asociată în SC Rafting Company SRL cu Valentin Nicolae Lăpăduș. Mai trebuie menţionat că Maria Cătălina Lăpăduş este o tânără femeie de afaceri (născută în 1983), nimeni alta decât fiica Sandei Ciocoiu, de la Conpress Holding, şi fina de cununie a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

SC Mara Construct este o obişnuită a contractelor cu CJC, firma câştigând numeroase licitaţii de-a lungul timpului. Unul dintre contracte a vizat reabilitarea unui alt edificiu istoric - Monumentul Tropaeum Traiani - pentru suma de 10.902.003,21 de lei.

Contracte bănoase și pentru firmele lui Strutinsky

SC Conpress Holding SRL se regăsește, de asemenea, în analiza realizată de ziarul „Gândul”. Societatea apare cu un contract în valoare de 3.458.436 euro (cu TVA), încheiat cu Primăria Constanța, obiectul contractului fiind achiziția serviciului de asigurare a integrității bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța din stațiunea Mamaia.

Cine este însă SC Conpress Holding SRL? Potrivit Registrului Comerțului, Sorin Gabriel Strutinsky, cunoscut ca apropiat și partener de afaceri al primarului Radu Mazăre și al președintelui CJC Nicușor Constantinescu,  este asociat în această societate cu Sanda Ciocoiu, cumătra aceluiași preşedinte al Consiliului Județean Constanța, Nicuşor Constantinescu, şi cu Gheorghe Mihail Cârciog. La sfârşitul anului 2013, societatea declarase o cifră de afaceri de 10.220.402 lei, un profit de 317.986 de lei şi 398 de salariați. În baza de date a Registrului Comerţului, Sorin Gabriel Strutinsky figurează ca făcând parte, de-a lungul timpului, şi din următoarele firme: ABC Press SRL, cu sediul în Ploieşti, Prahova, Beton Expres SRL, cu sediul în Constanţa, Conpress Advertising SRL, cu sediul în Constanţa, Conpress Group SRL, cu sediul în Constanţa, Consorţiu Antreprenorial Constanţa SRL, cu sediul în Constanţa, Energy Power Services SRL, cu sediul în Constanţa, Eolica Investments SRL, cu sediul în Constanţa, G Point Outdoor Advertising & More SRL, cu sediul în Voluntari, Ilfov, Ideea Contrast SRL, cu sediul în Sinoe, județul Constanța, KLD Services SRL, cu sediul în Constanța, M&D Farers Invest SRL, cu sediul în Constanța, Marin SRL, cu sediul în Ovidiu, Mediapress Investment SRL, cu sediul în Craiova, Mira Press SRL, cu sediul în Deva, North Bridge Energies SRL, cu sediul în Constanța, Pan Argeş Press SRL, cu sediul în Piteşti, Relax Bicaz SRL, cu sediul în Buhalnița, Neamț, Roca Oil SRL, cu sediul în Constanța, Sebring Consulting SRL, cu sediul în Constanța, Soti Cable Neptun, cu sediul în Constanța, Te-Press SRL, cu sediul în Târgovişte, Telegraf Advertising SRL, cu sediul în Constanța, Tutun şi Ziare Bacău SRL, cu sediul în Bacău, Tutun şi Ziare Botoşani, cu sediul în Botoşani, Tutun şi Ziare Neamț, cu sediul în Bacău, Tutun şi Ziare Retail SRL, cu sediul în Constanța, Xenoti SRL, cu sediul în Mamaia, la Complex Flora. Sanda Ciocoiu, cel de-al doilea asociat, mai figurează, în prezent, în SC Conpress Security SRL. În ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Mihail Cârgiog, cunoscut şi ca mentorul afacerilor trioului Mazăre - Constantinescu - Strutinsky, acesta s-a stins din viață în vara lui 2011.


SC Soti Cable Neptun SRL, societatea pe care funcționează TV Neptun, apare și ea în „clasamentul” contractelor din bani publici pe anul 2014 la nivelul județului Constanța. Potrivit analizei „Gândul”, SC Soti Cable Neptun SRL și-a adjudecat un contract în valoare de 2.325.396 euro (cu TVA). Firma figurează la Registrul Comerțului ca fiind înființată în anul 1992, cu doi asociați persoane juridice, respectiv SC Conpress Holding SRL și SC Ring Star SRL, și trei asociați persoane fizice, respectiv Sorin Gabriel Strutinsky, Valeriu Mereuță și Mihail Gheorghe Cârciog. La sfârșitul anului 2013, societatea declarase o cifră de afaceri de 10.963.050 lei, profit zero și 165 de salariați.

La o simplă adunare vom constata că cele patru firme au beneficiat în anul 2014 de contracte în valoare de 47.971.601 euro, în condițiile în care, așa cum arată analiza realizată de „Gândul”, toate cele 32 de contracte de anul trecut de la nivelul județului Constanța au însumat 78.569.065 euro.
 
Despre o parte dintre contractele menționate mai sus mai puteți citi aici:

ANALIZĂ GÂNDUL
SOTI CABLE NEPTUN, CÂŞTIGĂTOAREA CELOR MAI MARI CONTRACTE DE PUBLICITATE ÎNCHEIATE LA NIVEL LOCAL (DOCUMENT)



 LUPTE „SECULARE“ PENTRU O LUCRARE CÂŞTIGATĂ DE VECHI PARTENERI DE AFACERI
RESTAURAREA CETĂŢII CAPIDAVA, UN PROIECT MARCA CJC & COMPANY (DOCUMENT)


 CJC A PLĂTIT PENTRU FRUCTE PESTE 820 DE MII DE EURO
CINE VA FURNIZA MERE ELEVILOR CONSTĂNŢENI TIMP DE PATRU ANI


 UN PROIECT CU DEDICAŢIE!
CONSILIUL JUDEŢEAN CONSTANŢA CUMPĂRĂ ÎMBRĂCĂMINTE ŞI ÎNCĂLŢĂMINTE (DOCUMENTE)


O NOUĂ ATRIBUIRE MARCA CJC
CUM ŞI PENTRU CE SE DUC MILIOANELE DE EURO ALE CONSTĂNŢENILOR CĂTRE SC TOMIS RENT SRL (DOCUMENT) 


 FIRMA LUI STRUTINSKY, MAI BOGATĂ CU 12 MILIOANE DE LEI
CONPRESS HOLDING SRL A MAI BIFAT UN CONTRACT CU PRIMĂRIA CONSTANŢA (DOCUMENT)


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii