Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:39 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

365 de zile de la tragedia care a trezit, pe moment, o ţară Colectiv. Neputinţa sistemului. Revoluția CTRL ALT DEL

ro

30 Oct, 2016 00:00 4019 Marime text


Ce s-a întâmplat în seara de 30 octombrie în club Colectiv ne-a lăsat fără respiraţie. Când ne-am adunat tot curajul şi am deschis, încet, ochii, mulţi dintre noi nu mai erau aici. S-au dus la Cer. Ne-am speriat, ne-am îngrozit, ne-am înfuriat. Poate ne-am şi rugat, da, ne-am rugat, pentru toţi oamenii care au fost acolo.

365 de zile

În urmă cu un an, pe 30 octombrie, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, care își lansa albumul „Mantras of War” în Colectiv, au provocat un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane.
 
Pe lângă fanii celor de la Goodbye to Gravity, în Colectiv se aflau în acea noapte muzicieni, fotografi, jurnaliști. Membrii Goodbye to Gravity au început concertul la 22.02, incendiul declanşându-se la 22.32.
 
După miezul nopții, Raed Arafat a anunțat în direct la televiziuni că intervenția a trecut sub incidența „planului roșu”. Tot după miezul nopţii, peste 150 de răniţi fuseseră duși deja spre mai multe spitale din Bucureşti. Părinţi, fraţi, surori, prieteni şi iubiţi porniseră pe urmele lor celor care se aflau la concert.
 
Primele anunţuri oficiale cu numărul celor decedaţi le-au făcut secretarul de stat și ministrul de interne. În noaptea tragediei, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa şi 172 de răniţi au ajuns la spitalele din Bucureşti. Dintre aceştia, 147 au fost internaţi, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă, iar 47 dintre cei cu arsuri grave au fost transferaţi în clinici din străinătate. La o lună după incendiu, numărul celor care au murit ajunsese la 60, iar până în 14 martie 2016, alţi patru răniţi şi-au pierdut viaţa pe patul de spital. Bilanţul victimelor a ajuns, astfel, la 64. Au pierit în foc sau în spitale, omorâţi de infecţii şi neputinţa sistemului, artişti, arhitecţi, fotografi, jurnalişti, olimpici. Din cei cinci membri ai trupei Goodbye to Gravity, unul singur a supravieţuit, arădeanul Andrei Găluț

Cum a scăpat Ema, din Constanţa, din iadul Colectiv



Cei care nu au fost în seara fatidică de 30 octombrie în Colectiv au răsuflat uşuraţi, însă nu şi Ema. Ema este din Constanţa, dar atunci, în seara pe care nu o va uita niciodată, a fost în Colectiv. A fost nevoie doar de câteva ore pentru ca ziua ei normală de muncă să se transforme în seara care i-a schimbat fundamental viaţa, pentru că a fost atât de aproape să i-o ia.
 
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, Ema a povestit momentele prin care a trecut atunci.
 

„În clipa în care am văzut că a luat foc stâlpul şi că urcă, în mod tacit, şi eu, şi Mircea (n.r. prietenul ei), am hotărât că este bine să ieşim. Fără a discuta efectiv, am ştiut amândoi că ar fi OK să ne îndreptăm spre uşă. L-am auzit zicând «Hai!». Apoi, l-am auzit pe Andrei Găluţ, solistul formaţiei, zicând «Asta nu face parte din show. Aduceţi un extinctor pe scenă», moment în care ne-am îndreptat spre ieşire. După câţiva paşi, deja era îngrămădeală, tavanul cuprins de flăcări. Presiune. Ne-am lăsat foarte moi, ca şi cum nu aveam oase în corp şi cumva, purtaţi de mulţime, am ieşit spre uşă. Am aruncat o singură privire în spate şi am văzut tavanul arzând, atunci mi-am zis «Trebuie să ieşim». Atât. Şi nu m-am mai uitat înapoi. Mintea mea era blocată pe «Trebuie să ieşim». Ne-am oprit înainte de uşă, erau oameni căzuţi în faţa noastră, s-au ridicat, cred, altfel nu aveam cum să ocolim, şi i-am zis «stânga». Ne-am adăpostit în gangul din stânga, am întors a doua oară capul în urma mea şi am văzut flăcările ţâşnind în spatele nostru, în afara containerului. Am încercat să deschidem porţile de fier de la capătul gangului, eu crezând că ar putea da într-o curte interioară şi că, astfel, am avea două căi de ieşire. Era doar o magazie plină. Am văzut oameni care trăgeau după ei alţi oameni spre ieşire, fete protejate de bărbaţi, mulţi dintre cei care ieşeau încercau să mai salveze pe cineva”, ne-a spus Ema.


Andrei Trifu, din Mangalia, rănit în Colectiv – „Lumea a paralizat pentru câteva secunde”




Andrei Trifu, scafandru de mare adâncime din Mangalia, a fost rănit în incendiul din Colectiv. La două săptămâni de la producerea tragediei, el a susţinut o conferinţă de presă în Spitalul Bagdasar Arseni, unde era internat, în care a povestit despre momentele prin care a trecut atunci şi cum a reuşit să scape din club, în condiţiile în care se afla la patru metri de scenă.
 

„În momentul în care a izbucnit incendiul, a fost o stare de hipnoză generală. Lumea a paralizat pentru câteva secunde. Solistul chiar a cerut un instinctor, dar se pare că nu a fost pentru moment nimic de ajutor. După câteva secunde, a început aşa-zisul foc puternic, care a trimis lumea spre ieşire, într-o busculadă de care nu aş vrea să aibă parte nimeni de acum încolo. Eram exact la mijlocul scenei, la patru metri de scenă”, povestea Andrei în conferinţa de presă din 12 noiembrie 2015, de la Spitalul Bagdasar Arseni.

 
De asemenea, a explicat cum l-a ajutat pregătirea din armată. „Până spre ieşire am reuşit să-mi menţin respiraţia un minut şi jumătate, cu ochii închişi, m-am târât pe coate şi genunchi, exact cum am făcut în armată. Lucrul acesta m-a salvat”, mărturisea Andrei.

Când îngerii pleacă dintre noi
 

Serian Mavi, din Constanţa, se afla în Colectiv în momentul tragediei. În noaptea de 30 octombrie, a ajuns în stare critică la spitalul „Badgasar-Arseni“ din Bucureşti. După ce a fost supusă unei operaţii la o săptămână de la tragicul incendiu, medicii erau încrezători în șansele ei de supraviețuire, deşi plămânii și rinichii ei erau afectați. „Vineri, am fost la ea, la Bucureşti, însă nu mi-a fost permis accesul, din considerente medicale. Tot vineri, a intrat în operație, în jurul orei 13.00. Aşteptam să deschidă ochii, însă în seara de sâmbătă, am primit tragicul mesaj”, declara atunci, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, purtătorul de cuvânt al Muftiatul Cultului Musulman din România.


Tânăra lucra într-o multinaţională și făcea un masterat de Studii Culturale Britanice. Era, de asemenea, absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (maghiară-engleză, promoţia 2012). 

„Revoluția CTRL ALT DEL”



Incendiul din Colectiv a lăsat în urmă o țară întreagă în doliu, iar oamenii au ieșit în stradă pentru a-și apăra drepturile și a lupta pentru un alt viitor. Protestele spontane de stradă din România, numite de către presă „Revoluția Colectiv” sau „Revoluția CTRL ALT DEL”, au debutat la începutul lunii noiembrie 2015 în București.
 
Ca urmare a declarației primarului sectorului 4 de atunci, Cristian Popescu Piedone, că nu are ce să-și reproșeze, pentru că, din punctul lui de vedere, Colectiv funcționa legal, a fost organizat în ziua de 3 noiembrie 2015, în Piața Universității, un miting pentru demiterea acestuia. Peste 20.000 de persoane au cerut demisiile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone. La patru zile de la incendiu, Victor Ponta, împreună cu Guvernul României, dar și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au demisionat.
 
În frunte cu Bucureşti, celelalte oraşe din ţară au contribuit la scrierea unei noi pagini din istoria României. Constanţa nu a făcut excepţie. Au ieşit în stradă constănţeni de toate vârstele, de la adolescenți până la bătrâni. S-a ţinut un moment de reculegere şi în fața restaurantului Beirut. Constănţenii au scandat „Colectiv, Colectiv”, „Constanţa, trezeşte-te!”, „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!” şi „Veniţi cu noi!”.
 
La data de 10 noiembrie 2015, la ora 17.00, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș drept prim-ministru al României, însărcinându-l cu formarea unui guvern de tehnocrați. În urma acestei decizii, în cea de-a opta zi de la începerea protestelor de stradă, acestea au încetat.

La nivel naţional, peste 15.000 de controale

Peste jumătate din barurile, restaurantele, sălile de cinema sau mall-urile închise după ce, în urma tragediei din Colectiv verificările au arătat încălcări grave ale regulilor de securitate de incendiu, au fost redeschise în ultimul an, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
Din 4 noiembrie 2015 şi până în 30 septembrie 2016, la nivel naţional, au fost făcute peste 15.000 de controale de prevenire, îndrumare sau verificare, unele planificate, altele inopinante, se arată în datele transmise de IGSU. Neregulile constatate au fost de ordinul miilor, fiind aplicate peste 11.000 de amenzi.

Foști ofițeri ISU, trimiși chiar vineri în judecată în dosarul Colectiv

Vineri, procurorii ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în dosarul Colectiv, a Antoninei Radu și a lui George Petrică Matei, la data faptelor ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București - Ilfov. 
 
DNA precizează că, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofițeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat că acel club din București (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcționat ca persoană juridică SC Music Hall SRL București, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL București) desfășura activități specifice fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.
 
Potrivit unui comunicat al DNA, până în acest moment, în cauză s-au constituit părți civile 248 de persoane care au formulat pretenții civile ce se ridică la sume de aproape 212,5 milioane euro și peste 51,2 milioane lei.
 
În dosarul mare, au fost trimise în judecată șase persoane: cei trei acționari ai clubului, patronii firmei de pirotehnie și unul dintre angajații acestei firme, cel care a montat artificiile. Procurorii mai au în lucru un dosar care îl privește pe cel de-al doilea angajat al firmei de pirotehnie, care a fost rănit în incendiu și a stat câteva luni în spital.

Apel către patronii de cluburi

Președintele Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, a făcut vineri un apel către toți patronii de cluburi ca în această seară, de la ora 22.32, să fie ținut un moment de reculegere în memoria victimelor şi „să ridice spre cer o rază de lumină”.
 
„Noi, duminică, la ora 22.32, vom aprinde un proiector, un tun de lumină. Aș ruga pe toți patronii de cluburi ca la 22.32 poate ar putea face un astfel de gest, să țină un mic moment de reculegere și să ridice spre cer o rază de lumină. Noi o vom face de la Colectiv”, a spus Eugen Iancu.

Colectiv a trezit, pe moment, o ţară

Nimeni nu poate contesta impactul pe care l-a avut Colectiv. A provocat lacrimi, frică, durere, a scuturat adevărurile unora, minciunile altora. Colectiv a trezit, pe moment, o ţară. Colectiv doare. Şi îi doare cel mai tare pe părinţii ai căror copii nu mai sunt de un an.
 
Întrebată ce le-ar zice celor cu memoria „scurtă”, Ema a răspuns astfel: „La fiecare gând necurat, la fiecare şpagă şi încercare de «las-o, că merge şi aşa», să se gândească la Colectiv”.  

Citeşte şi Detalii cu un mare impact emoţional: Povestea impresionantă a Emei Bărăscu, din Constanţa. Cum a scăpat din iadul Colectiv

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristi 30 Oct, 2016 20:41 Din păcate asemenea cluburi încă funcționează bine mersi fără ferestre ,cu o singură ușa ca de apartament pt acces și ieșire ,cu tavanul placat cu scânduri inflamabile.Se numește GOBLIN și este în Constanta la parterul Hotelului Megalos de pe bdul Mamaia cu accesul de pe strada.Aprod Purice. În fiecare weekend 300 de pers intră în acea grotă pe o ușă ca de la dormitor iar nimeni nu ia nici măsură.... Ar trebui distribuit ...până la tragedie nu e decât un pas...