40 de ani de activitate Alexandru Nicolcioiu şi pensionara Gica Micu, despre pornirea instalaţiilor Rompetrol Rafinare

Zeci de persoane care au început să lucreze acum 40 de ani la rafinăria Petromidia s-au putut bucura săptămâna trecută de o revedere călduroasă, unde au fost chiar medaliate de către actuala conducere a companiei. De altfel, fericirea momentului de reunire a celor care, în urmă cu patru decenii, porneau instalaţiile celei mai puternice rafinării din ţară a fost presărată de amintiri frumoase şi zâmbete largi.
 
Alexandru Nicolcioiu, care la frumoasa sa vârstă nu se poate dezlipi de a doua sa casă şi familie, a povestit de primele momente de la rafinărie. „Această rafinărie a fost începută cu mulţi ani în urmă, încă din 1968 se vorbea de ea. Ea a avut, până în momentul în care s-a decis actualul amplasament, în jur de 36 de amplasamente în diverse locaţii, atât în judeţul Constanţa, zona Cernavodă, Valu lui Traian, Cumpăna, lângă combinatul chimic din Năvodari, dar în final s-a ales acest amplasament, care a început construcţia în 1976. Instalaţiile s-au construit, am început să pornim rafinăriile. 1979, iunie, mereu sărbătorim acest moment din 10 în 10 ani”, a punctat pentru ZIUA de Constanţa Alexandru Nicolcioiu, consilier al CEO KMG International şi fost director general al rafinăriei Petromidia.
 
A urmat o scurtă istorisire a investiţiilor, a modernizării şi ascensiunii rafinăriei la cea din prezent, care prelucrează pentru 50% din cantitatea totală din România. „Conform procedurii de punere în funcţiune, an de an porneam instalaţie după instalaţie. Tot complexul Petromidia avea în perioada anilor 23 de instalaţii tehnologice, până la partea de petrochimie, unde se producea mase plastice. În 1989, am avut parte de cea mai mare producţie, de 3,6 milioane tone de ţiţei. După 1990, s-a trecut de la economia centralizată de stat la economia concurenţială. Noi ne-am zbătut să rezistăm pe această piaţă. În anii 1990-1999 am accesat un credit internaţional şi am făcut prima retehnologizare. În anii 1994, am reuşit să fim prima rafinărie cu cea mai mare performanţă din România. S-a luat strategia de a se privatiza.
 
În anul 2001, am fost preluaţi de către Rompetrol. S-au dezvoltat activităţile de-a lungul timpului. În momentul 2007, KMG a achiziţionat pachetul majoritar al companiei. KMG are trei atuuri mari – a avut încredere în ideile noastre, care le aveam din acea perioadă, a avut posibilitatea să finanţeze şi a asigurat permanent materia primă. Am ajuns de la 1,2 milioane tone de ţiţei – 1979, iar astăzi prelucrăm 5,5 milioane tone de ţiţei. În România se prelucrează undeva la 10 milioane tone de ţiţei, iar 50% la noi”, a adăugat Alexandru Nicolcioiu.
 
Acesta s-a bucurat atât de mult să îi revadă pe cei prezenţi la evenimentul de vineri, încât a simţit o uşoară reţinere pe scenă, dar poveştile amuzante de acum 40 de ani l-au readus în fire.
„Am avut emoţii. Şi de aia am fost puţin reţinut, văzându-i după atâta timp, m-a bucurat foarte mult că toţi arată foarte bine, că sunt sănătoşi. Se vede că viaţa de petrolist nu înseamnă că este o viaţă grea. Este o viaţă dură, te face din ce în ce mai puternic şi nu te mai sperie niciun necaz care apare în viaţă. De asta am zis eu că petroliştii sunt unii dintre cei mai puternici oameni de pe planetă pentru că se confruntă cu foarte multe lucruri. Tehnologia s-a dezvoltat atât de mult încât am ajuns să conducem rafinăria pe pilot automat faţă de cum o conduceam în 1979, cu un cârlig. Acum există mouse-uri, laptopuri şi toate aceste activităţi nu se pot face decât cu oameni. Oamenii de pe această platformă au fost foarte bine pregătiţi şi sunt uniţi. Familia Rompetrol este a doua noastră familie”, a conchis Alexandru Nicolcioiu.
 
O altă angajată, care acum 40 de ani scria istorie, dar care acum se bucură de pensie, este Gica Micu, care a muncit până anul trecut, când a ieşit la pensie la rafinăria din Năvodari. Ea a punctat pentru ZIUA de Constanţa că ţine şi în prezent o strânsă legătură cu foştii colegi, pe care îi consideră, în continuare, familie. „Mă numesc Micu Gica, m-am numit Trandafir Giga. Am venit direct de la liceu, cu repartiţie. Mi-am dorit repartiţie aici, deşi nu ştiam cu ce se mănâncă. Am lucrat din 1978 şi m-am pensionat după 40 de ani de activitate. Am lucrat în rafinărie, mai precis în instalaţie de distilare atmosferică şi în vid, deci prima instalaţie. Pe tura mea, am băgat ţiţei pentru prima oară în instalaţie, iar eu am deschis acel ventil de intrare a ţiţeiului în instalaţie. Acum ştiu cu ce se mănâncă, dar nu mă mai interesează, că sunt liniştită la pensie. Mai ţin legătura cu colegii când vreau să aflu ce se mai întâmplă aici. Am speranţa că această rafinărie va rămâne vie. Eu locuiesc în Năvodari, iar fără ea nu avem nicio şansă. Adevărul este că revederea pentru mine a însemnat revederea cu cei care lucrează, deoarece cu cei care sunt la pensie mă mai văd, mă aud şi ţinem legătura chiar şi în afara combinatului. Familia Rompetrol este o familie. De când m-am angajat aşa m-am simţit. A fost ca acasă şi mă bucur că s-a menţinut tradiţia”, a spus fosta angajată, după 40 de ani de activitate, Gica Micu.