Constănţenii plătesc, prietenii primesc Colegul de inculpare al lui Mazăre şi al lui Constantinescu, interimar la şefia Secţiei de Ortopedie
Constănţenii plătesc, prietenii primesc:Colegul de inculpare al lui Mazăre şi al lui Constantinescu, interimarProiectul este cu atât mai surprinzător cu cât aşa sumă împrumutată pentru SCJU, mai ales pentru 20 de ani, nu s-a mai văzut de la amenajarea secţiei de Chirurgie Cardiovasculară. Împrumutul a precedat aducerea din Bucureşti a medicului Mircea Pătruţ şi mai apoi candidatura acestuia pentru Parlament din partea PSD-ului condus de Radu Mazăre şi de Nicuşor Constantinescu. Se pare că şi de această dată există un „şpil". Încă din vara anului trecut se aude că şef peste Secţia de Ortopedie a SCJU va fi un anume Alexandru-Octavian Şerban. La acea dată, managerul unităţii sanitare a recunoscut că ortopedul a venit să viziteze secţia, însă a spus că Şerban nu va deveni noul şef al Ortopediei. Iată că în 2012 treaba stă altfel. O echipă de medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, în frunte cu Alexandru-Octavian Şerban, va intra în pâine la Judeţeanul constănţean. Informaţia a fost confirmată de Cătălin Grasa, directorul medical al spitalului. „Da, s-au purtat discuţii. Vor începe din martie, atunci când va fi gata secţia. Sunt mai mulţi medici, printre care şi Alexandru-Octavian Şerban. Acesta va fi, cel mai probabil, şef de secţie interimar", a declarat Grasa. Surse medicale spun că echipa de medici din capitală a fost adusă în vizită, înainte de Anul Nou, plimbată prin secţie şi prezentată angajaţilor. Ba chiar managerul Căpăţînă şi-ar fi liniştit actualii angajaţi, spunându-le că vor avea multe de învăţat de la noii lor colegi. Printre „învăţăcei" se afla şi medicul Vasile Lupescu, celebru în Constanţa, cu o carieră de peste 35 de ani. De asemenea, se aude că împrumutul de 6.700.000 de euro este doar prima tranşă dintr-o îndatorare ce va însuma 20 de milioane de euro. Cine va plăti?! Noi, constănţenii. „Nu ştiu cât va costa, nu am aceste informaţii, domnul manager ştie. Dar va exista un bloc operator nou. Toată aparatura veche va fi aruncată. Se schimbă totul, se aruncă. Vor fi patru săli de operaţie total renovate şi echipate", a mai spus medicul Cătălin Grasa. Menţionăm că managerul SCJU, Dănuţ Căpăţînă, nu a putut fi contactat telefonic.
„Interpuşi cumpărători de terenuri"
Cine este viitorul şef de secţie interimar? Dr. Alexandru-Octavian Şerban este medic primar ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din capitală. Este membru al Colegiului Medicilor Bucureşti şi angajat al spitalului privat Euroclinic, potrivit site-ului instituţiei sanitare. Surprizele nu se opresc aici. Alexandru-Octavian Şerban este inculpat în dosarul retrocedărilor pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, alături de primarul Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, „tartor" peste SCJU după ce CJC-ul a luat în administrare spitalul de la Ministerul Sănătăţii. Născut pe 11 septembrie 1954 în Cluj-Napoca, domiciliat în Bucureşti (aşa cum se menţionează în rechizitoriul DNA), Alexandru-Octavian Şerban este implicat în afaceri imobiliare în care intră, frecvent, şi Georgiana Andreea Şerban. Cei doi apar în mai toate tranzacţiile cu terenuri, în special cu cele retrocedate controversatei Laura Mariana Leşe. Printre afacerile pe care le dezvoltă în Constanţa se detaşează firma Clubo Galactico, în care Andreea Georgiana Şerban este asociată cu Sorina-Gina Hortolomei Moscu, contabilă la mai multe firme în spatele cărora se presupune că ar fi primarul Radu Mazăre. Alexandru Şerban este implicat în multe dintre afacerile cu terenuri ale Laurei Leşe. În total, Laura Mariana a fost pusă în posesia a 199.866,3 metri pătraţi, în valoare de 8.830.966 de dolari. Şerban a cumpărat de la fericita beneficiară nu mai puţin de 24 de terenuri, adică aproximativ 146.342 de metri pătraţi. Şi, ca o picanterie, gura lumii spune că Andreea Georgiana este chiar fiica deja celebrei Sorina-Gina Hortolomei-Moscu şi mama copilului regretatului fotbalist Mihai Baicu. Mai mult, Şerban este cel care i-a vândut teren retrocedat viceprimarului Decebal Făgădău în zona Compozitorilor din Constanţa. Vecini cu vicele în Compozitorilor (clienţi ai lui Şerban) sunt, printre alţii, Ionuţ şi Elena Toma, Mircea Taiss, judecătorul Curţii de Apel Marius-Cristian Epure şi Mihaela-Elvira Chiriac. Şerban se mai află şi pe lista expropriaţilor pentru Autostrada Cernavodă-Constanţa, având în zona Cumpăna, împreună cu soţia sa, Rodica, patru loturi însumând 6.332 mp. Pe numele medicului bucureştean au mai apărut şi câteva proiecte imobiliare, evident pe terenuri retrocedate: un bloc cu 25 de etaje la intersecţia străzii Traian cu bulevardul Marinarilor şi un imobil cu patru etaje în Faleză Nord. De asemenea, Five Holding, societate administrată de Gheorghe Oancea, intenţiona să dezvolte un cartier de blocuri în zona Halta Traian, pe un teren de 8.611,63 mp. Pământul fusese cumpărat de la Alexandru-Octavian Şerban şi de la soţia sa, Rodica, pentru 129.174,45 de euro. Aşa cum am mai spus, Alexandru-Octavian Şerban este inculpat în dosarul retrocedărilor, la capitolul „interpuşi cumpărători de terenuri", alături de Paraschiva Barbu şi Basarab Popa, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp