Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:52 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

55 de ani de relații diplomatice între Canada și România. Ce mesaj a transmis șeful Statului Major al Apărării

ro

07 Oct, 2022 15:22 1455 Marime text
Relații diplomatice România-Canada. Foto: Facebook/Daniel PetrescuȘeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Daniel Petrescu a transmis printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că a participat, la invitația lui Annick Goulet, ambasador al Canadei, la manifestările prilejuite de marcarea, în acest an, a 55 de ani de relații diplomatice între Canada și România.

„Forțele Armate Canadiene au o prezență semnificativă în arhitectura defensivă a NATO în Europa, consolidând legătura transatlantică dintre aliați. În planul relațiilor militare româno-canadiene, participarea detașamentelor Forțelor Aeriene Regale Canadiene, alături de militarii Forțelor Aeriene Române, la exerciții și misiuni de poliție aeriană în țara noastră, precum și colaborarea acestora în Misiunea Multidimensională Integrată a ONU de Stabilizare în Republica Mali sunt indicatorii cei mai vizibili ai stadiului excelent al cooperării dintre armatele noastre.
La pragul celor 55 de ani de relații diplomatice, am transmis mulțumiri doamnei ambasador Annick Goulet pentru sprijinul acordat, de-a lungul timpului, de misiunile diplomatice canadiene, pentru dezvoltarea relației de cooperare în domeniul apărării.
Acțiunile convergente ale militarilor români și canadieni de consolidare a posturii aliate de descurajare și apărare pe flancul estic, în special în regiunea Mării Negre, vor urmări, în continuare, susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli, esențială pentru menținerea păcii și securității internaționale“ - a transmis  generalul Daniel Petrescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii