555 de dosare civile RADET cere în instanţă recuperarea a aproximativ 16.300.000 de lei de la asociaţiile de proprietari
555 de dosare civile: RADET cere în instanţă recuperarea a aproximativ 16.300.000 de lei de la asociaţiile
24 Nov, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3006
Marime text
Liviu Popa, director general al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa, Eugen Ionescu, director comercial, şi Ioana Tănase, director economic, au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care au rugat consumatorii să-şi achite facturile şi au prezentat situaţia actuală în care se află regia.
„Dorim să mulţumim public tuturor celor care îşi achită facturile la termen. Ne înclinăm cu respect în faţa pensionarilor, cei mai corecţi dintre clienţii noştri. Dorim să mulţumim şi acelor reprezentanţi ai asociaţiilor care ne sprijină şi insistă în încasarea debitelor în condominiile lor. Sprijinul dumneavoastră, al comunităţii, este esenţial în asigurarea tuturor condiţiilor pentru a putea încălzi oraşul în continuare, pentru a avea apă caldă de consum non-stop şi confort termic în apartamente în timpul iernii. RADET Constanţa roagă toţi consumatorii de energie termică să îşi achite factura, să vină să facem eşalonări pe sumele pe care nu le pot achita deocamdată, aşa încât să nu le sistăm furnizarea căldurii în prag de iarnă“, a declarat Liviu Popa.
Municipalitatea a plătit în avans banii pentru subvenţia la căldură pentru lunile noiembrie şi decembrie, iar consumatorii trebuie să achite facturile pentru a susţine activitatea CET.
„Electrocentrale Constanţa, producătorul local de energie termică, este nevoit deocamdată să achite în avans gazele la Romgaz, de aceea face presiuni asupra noastră să achităm în avans agentul termic. Pentru susţinerea activităţii CET, este necesară creşterea încasărilor de la populaţie. Municipalitatea a plătit în avans banii pentru subvenţia la căldură pentru anul 2015, banii fiind încasaţi de Electrocentrale. Factura lunii noiembrie va conţine şi perioada din luna octombrie în care s-a furnizat căldură. Asociaţiile trebuie să îşi achite facturile la timp“, a mai spus directorul general al RADET.
Invitaţie la reconectare la serviciile RADET
„Anul acesta, tot sezonul rece va fi mai uşor de parcurs pentru că preţul la Constanţa este mai bun, mai avantajos pentru consumatori decât în anii precedenţi. 250 de lei/gigacalorie, cât a stabilit Consiliul Local Municipal, nu poate fi o povară pentru cei care consumă energie termică în condiţiile în care dintr-un calcul simplu: gaz plus amortizare plus curent electric, la o centrală termică de apartament, costurile cu încălzirea le depăşesc, în această iarnă, pe cele ale RADET. Aşadar, în Constanţa, am ajuns în situaţia în care şi cifrele ne vor demonstra că încălzirea în sistem centralizat este mai ieftină decât încălzirea cu centrală proprie pe apartament. Cei care doresc să facă economie la fondurile proprii sunt aşteptaţi, sunt invitaţi să se reconecteze la sistemul centralizat în municipiul Constanţa“, a mai arătat Liviu Popa.Directorul general al RADET a spus că unii dintre cei care solicitaseră debranşarea în vară au anulat aceste cereri întrucât au aflat că preţul gigacaloriei a scăzut.
„Nu este de neglijat faptul că, în această toamnă, o parte dintre cei care au solicitat debranşarea în timpul verii, aflând şi fiind siguri de preţul local al energiei termice, au cerut să nu le mai facem debranşarea. Sunt în jur de 20 de cazuri care au solicitat să nu se mai debranşeze“, a menţionat Popa.
În blocurile cu deconectări de la sistem este obligatorie repartizarea cotei comune către toate apartamentele, în conformitate cu prevederile Legii 325/2006, art. 38, pct. 2. Este total interzis să se aloce energia termică consumată în bloc doar apartamentelor rămase conectate, deoarece întreg blocul beneficiază de un aport de căldură.
„Astfel de cazuri să ne fie comunicate de cei păgubiţi, iar noi vom depune plângeri contra celor care fac abuzuri“, a menţionat Liviu Popa.
RADET sprijină asociaţiile în campaniile de recuperare a creanţelor
În demersurile lor de recuperare a datoriilor, asociaţiile vor fi sprijinite de RADET Constanţa. Astfel, asociaţiile pot lua legătura cu departamentul juridic. „RADET doreşte să sprijine asociaţiile în campaniile lor de recuperare a creanţelor de încasat de la locatarii rău-platnici. În sensul acesta, înţelegem să sprijinim reprezentanţii asociaţiilor şi avem chiar şi câteva propuneri. În condiţiile în care există procese pe rol între asociaţii şi debitori asociaţii, considerăm că ar fi bine ca reprezentanţii asociaţiilor să ia legătura cu departamentul juridic al RADET, în vederea stabilirii unei strategii comune în recuperarea acestor creanţe. Acest lucru înseamnă că RADET Constanţa este de acord să se constituie parte în aceste procese. Iar în condiţiile în care RADET Constanţa a acţionat asociaţia de proprietari în instanţă în vederea recuperării datoriilor, asociaţia să vină cu locatarii debitori în garanţie.Totodată, dacă asociaţia deţine titluri executorii împotriva debitorilor săi, RADET Constanţa propune reprezentanţilor legali cesionarea acestor titluri executorii, cu condiţia ca debitorul să fie proprietar al apartamentului în care locuieşte în cadrul asociaţiei. Pentru asociaţiile cu care suntem în litigiu, propunem o variantă de întocmire a unor cesiuni de creanţă, cu condiţia ca asociaţia debitoare să prezinte către RADET Constanţa faptul că debitorul asociaţiei şi-a însuşit datoria. RADET întinde o mână către asociaţiile debitoare şi propune varianta întocmirii contractelor de facturare individuală.
Această variantă presupune ca reprezentanţii asociaţiilor să defalce datoria pe care o înregistrează la RADET pe fiecare apartament în parte şi ca toţi locatarii din asociaţie să fie de acord cu această facturare individuală, întrucât legea impune ca, în cadrul unei asociaţii, toate apartamentele să fie preluate în facturare individuală, însă poţi prelua parţial din cadrul unei asociaţii apartamente cu facturare individuală“, a declarat Eugen Ionescu, directorul comercial al RADET.
În prezent, RADET Constanţa are pe rolul instanţelor de judecată 555 de dosare având ca obiect recuperare de creanţe. Valoarea totală a sumelor pretinse de RADET în instanţă este de aproximativ 16.300.000 de lei. Acestea reprezintă facturi neachitate de populaţia municipiului Constanţa de-a lungul anilor. Vechimea acestor creanţe este cuprinsă între trei luni şi trei ani.
Datornicii, pe site-ul RADET
Pe site-ul RADET Constanţa sunt afişate asociaţiile care nu achită debitele. Astfel, puteţi verifica dacă asociaţia dumneavoastră îşi achită sau nu datoriile.„Pe site-ul RADET este afişată situaţia datoriilor. Aceste datorii sunt cele mai mari de şase luni. În acea componenţă nu sunt prinse datoriile între o lună şi şase luni. La ora actuală, regia are de recuperat de la consumatori 25 de milioane, dintre care aproximativ 19 milioane sunt datorii mai vechi de şase luni. Putem spune că gradul de încasare pe anul 2015 s-a situat undeva la 90%“, a spus Ioana Tănase, directorul economic al RADET.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii