56.000 de firme, amanate la plata obligatiilor fiscale neachitate
56.000 de firme, amanate la plata obligatiilor fiscale neachitate


De acest act normative beneficiază peste 50.000 de firme cărăra li se va amâna la plată, cu şase luni, obligaţiile fiscale neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei, deşi numărul celor care se află în dificultate este mult mai mare, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.
În privinţa numărului exact de firme
care vor beneficia de această măsură, adoptată marţi de Guvern, premierul Emil
Boc a lansat cifra de 56.000, iar ministrul Pogea a vorbit de 52.000 de
unităţi.
Facilitatea pe care o au aceste firme constă în aceea că nu sunt executate
silit pentru că au datorii la bugetul de stat pe perioadă de criză, dar, pentru
a putea beneficia de această prevedere legală, trebuie ca 'restul obligaţiilor
lunare să şi le achite'.
Pentru a li se aproba cererea de amânare a plăţii obligaţiilor fiscale, firmele
nu trebuie să fi înregistrat obligaţii fiscale restante la 30 septembrie 2008,
să-şi fi depus toate declaraţiile fiscale, să nu aibă fapte înscrise în
cazierul fiscal şi să nu se afle în procedura insolvenţei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp