„Jurjac”, cum îl alintau părinţii, dar de fapt botezat Gheorghe Enescu, s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. George Enescu a fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție).

După absolvirea Conservatorului din Viena, cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).
Cu toate că avea doar 12 ani, se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul.
La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.
Nenumărați tineri s-au bucurat de îndrumarea lui Enescu, dar este cunoscută relația specială maestru – discipol ce s-a înfiripat cu violonistul Yehudy Menuhin.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.


O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru.

S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă.
 
Un entuziast susţinător al tinerilor compozitori
Totuşi, moştenirea geniului său creator este vie încă, nu numai prin valoroasele sale lucrări, dar şi prin Concursul ce-i poartă numele, organizat anual la Bucureşti şi aflat la cea de-a XVI ediţie anul acesta (programat în perioada 1-23 septembrie).

Marele compozitor era de părere că tinerii artişti trebuie descoperiți şi ajutați să nu se piardă, în acest sens dorindu-şi să creeze o şcoală românească autentică, ce ne-ar fi reprezentat în lume. Reuşeşte „cu chiu, cu vai”, după cum mărturisea, să adune, cu ajutorul concertelor sale, un fond de premii pentru tinerii compozitori. Începând de la 1 septembrie 1913 până în 1946 va fi oferit Premiul Național de Compoziție.


Prin intermediul acestui premiu, George Enescu venea în sprijinul tinerilor artişti din România care nu aveau mijloace să-şi prezinte operele.

„În primul rând, tânărul care vrea să se dedice artei să-şi pună problema dacă are în el suficientă dragoste de frumos ca să-şi sacrifice plăcerile, sănătatea şi bucuriile simple ale vieții. El va trebui să-şi caute singur mijloacele cele mai potrivite de perfecțiune, conform cu natura sa. Unii găsesc viziunea artei mai uşor, alții mai greu. Fiecare tânăr artist trebuie să învețe cum se învață.
Mi-amintesc că eu însumi m-am abătut prosteşte câțiva ani crezând că munca e salvatoare. Voiam să răzbesc. Voiam să fiu independent. Lucram câte 5-7 ore pe zi. Ajunsesem la rezultate negative. Într-o zi, descurajat, mi-am spus că vioara nu e pentru mine şi nici eu pentru ea. Timp de două săptămâni n-am mai cântat. Aveam numai 16 ani şi eram angajat pentru un concert dirijat de Wachmann. Am repetat fără să fi studiat. Atunci mi-am dat seama că mă surmenasem şi pierdusem autocontrolul.
Sfatul pe care-l dau e cuprins în următoarele puncte:
– Cunoaşte-ți posibilitățile proprii.
– Munceşte rațional.
– Dezvoltă în tine autocontrolul”.

(Interviul „Un geniu autentic al artei româneşti” de V. Cristian în „Femeia şi căminul”, Bucureşti, nr. 22, 6 mai 1945, p.133)
 
Sursa text: wikipedia.org
Sursa foto: http://www.festivalenescu.ro
 
 
Citeşte şi:

#citeşteDobrogea George Enescu, în concert la Constanţa, acum 102 ani
historia.ro George Enescu la Constanţa